Complexul Energetic Oltenia acoperă o cotă de până la 30% din producția de energie din Sistemul Energetic Național și asigură servicii de sistem orare de circa 380-400 de MW. Potrivit reprezentanților companiei, unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul de servicii energetice din România, CE Oltenia operează de la începutul acestui an cu o medie de circa opt grupuri energetice. Puterea medie orară ajunge la la 2.900 MW în perioadele zilei cu valori maxime ale consumului de energie.
Într-un comunicat transmis de companie, se menționează că stocurile existente în termocentrale și în carierele miniere la această oră, precum și livrările zilnice care se efectuează din cariere către termocentrale, permit funcționarea fără probleme a grupurilor energetice disponibile.
Oficialii CE Oltenia afirmă:”Se asigură permanență la toate punctele de livrare a cărbunelui, cu redistribuire temporară de personal în unele sectoare de activitate, în scopul menținerii ritmicității descărcării navetelor de cărbune în actualele condiții climatice care solicită eforturi deosebite pentru buna desfășurare a acestui proces”.
CE Oltenia arată că dispune de suficient cărbune pentru producerea de energie electrică necesară onorării contractelor de vânzare energie perfectate și ”inclusiv pentru menținerea stabilității SEN în această perioadă”.
Pingback: Stocurile de cărbune sunt insuficiente, corpul de control analizează