Comitetul de Investiții al Fondului de Modernizare a aprobat solicitarea României de finanțare pentru viitoarele centrale pe gaze ale CE Oltenia și, de asemenea, a confirmat, finanțarea pentru proiectele fotovoltaice. Compania reamintește, într-un comunicat de presă, că aproximativ 895 de milioane de euro vor fi alocate de la Fondul pentru Modernizare pentru aceste proiecte de investiții.
Noile capacități de generare bazate pe energie solară și gaze sunt ”esențiale pentru viabilitatea pe termen lung a companiei, iar finanțarea prin Fondul de Modernizare permite finalizarea proiectelor”, a precizat Daniel Burlan, președintele Directoratului CE Oltenia.
Este vorba de opt proiecte depuse pentru producerea de energie din surse regenerabile (parcuri fotovoltaice), cu o capacitate instalată de 735 MW și în valoare de aproape 671 de milioane de euro. 70% din finanțarea necesară provine din Fondul de Modernizare. Parcurile fotovoltaice sunt încadrate la proiecte prioritare, pentru care era nevoie de confirmarea finanțării din partea Comitetului de Investiții al Fondului de Modernizare.
Dezvoltarea celor două unități de producție pe gaz cu o capacitate instalată de 1.325 MW la Turceni și Ișalnița, este încadrată la proiecte neprioritare și finanțarea din Fondul de Modernizare trebuia aprobată de Comitetul de Investiții. Valoarea totală a celor două proiecte este de peste 841 de milioane de euro, din care 50% va veni de la Fondul de Modernizare.
Calendarul estimativ prevede că cele opt parcuri fotovoltaice vor fi operaționale în 2024, iar cele două blocuri pe gaze de la mijlocul anului 2026.
În afara finanțării din Fondul de Modernizare, proiectele vor beneficia de finanțare bancară, precum și de contribuția proprie a CE Oltenia și a partenerilor săi. Compania precizează că sunt în curs de structurare două sindicalizări bancare în care sunt implicate instituții financiare internaționale și cele mai importante bănci comerciale din România. Pe lângă cei doi parteneri selectați la sfârșitul anului 2021, Tinmar Energy și OMV Petrom, cu care se află în negocieri avansate, CE Oltenia a relansat procesul de selecție pentru proiectul centralei în ciclu combinat de la Ișalnița, de 850 MW.