Acasă » Termo » CE Oltenia va negocia la Bruxelles o derogare de patru ani a obligaţiilor de mediu

CE Oltenia va negocia la Bruxelles o derogare de patru ani a obligaţiilor de mediu

21 februarie 2018
Cogenerare
energynomics

Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România şi unul dintre cei mai mari doi producători la nivel naţional, riscă să închidă mare parte din grupurile energetice pentru că nu are timp să se conformeze noilor cerinţe de mediu impuse de Comisia Europeană. Directorul companiei va merge pe 27 februarie la Bruxelles pentru a avea o întâlnire cu comisarul european pentru energie pe această temă, conform economica.net.

Sorin Boza, directorul general al CEO, va merge pe 27 februarie la Bruxelles, unde se va întâlni cu comisarul european Miguel Arias Cañete, responsabil pentru politici climatice și energie, căruia îi va cere o derogare pentru patru ani a obligaţiei complexului energetic de a se supune noilor norme de mediu impuse de Comisie. „O să cer o derogare până în 2025. Bani am găsi să ne conformăm, dar nu este suficient timp”, a declarat Boza.

Producătorii de energie electrică din surse fosile trebuie să îndeplinească anumite norme de poluare, care între timp au devenit şi mai stricte. Deşi CEO, ca şi alte termocentrale, a trebuit să facă investiţii majore pentru a se conforma cerinţelor de mediu până în 2020, anul trecut Comisia a venit cu noi norme, care trebuie îndeplinite până în anul 2021. În caz contrar, termocentralele trebuie să se închidă.

Noile limite devin mai stricte pentru emisiile de oxizi de azot (NOx), dioxid de sulf (SO2) şi particule în suspensie (PM 10), cărora li se adaugă limite pentru substanţe poluante care nu au fost monitorizate până în prezent, precum mercur, acid fluorhidric (HF) sau acid clorhidric.

Problema principală este, spune Boza, timpul este mult prea scurt pentru a respecta noile norme, chiar dacă investiţiile sunt costisitoare.

„Am plătit deja peste un miliard de euro pentru programele de conformare. Mai avem doar la două grupuri, şi respectăm programul pentru 2020. Acum noul termen este 2021 pentru noul program. Ne trebuie timp, că bani mai găsim”, ne-a spus Boza, explicând de ce e nevoie de o extindere a perioadei până în anul 2025. ”

„Nu am timp fizic să fac noile investiţii. Ca să mă înscriu în noile valori, trebuie să fac modificări fizice la cazan. Sunt de schimbat 84 de arzătoare, iar un singur arzător nou se produce în patru ani. Voi fi obligat să opresc grupurile şi voi merge cu doar 750 MW” a explicat Boza. Puterea instalată a termocentralelor CEO este de circa 3.200 MW.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *