Comisia Europeană a propus mai multe modificări la directiva privind eficienţa energetică a clădirilor, care vor fi discutate pe 14 decembrie, a anunţat Gaspard Demur, team leader în cadrul DG Energy, Comisia Europeană, la cea de-a treia ediție a Forumului România Eficientă.
„În contextul propunerilor Fit for 55, Comisia Europeană a propus revizuirea directivei privind eficienţa energetică a clădirilor, întrucât clădirile reprezintă 40% din consumul de energie şi 35% din emisiile de gaze, iar reabilitarea merge foarte încet în Europa”, a spus el, în cadrul Forumului România Eficientă – Clădirile în contextul Fit for 55.
Astfel, Comisia Europeană propune o nouă ţintă de creştere a eficienţei energetice cu 9% până în anul 2030.
„Această ţintă este obligatorie pentru fiecare stat şi va fi finanţată prin contribuţie naţională. Propunem, de asemenea, să creştem economia de energie cu 0,5% şi fiecare stat membru trebuie să concentreze pe sectoarele care au cel mai mare potenţial de economisire”, a arătat Demur, conform Agerpres.
El a adăugat că directiva privind eficienţa energetică se adresează sectorului public.
„Propune, de asemenea, o obligaţie anuală de renovare de 3% pentru toate clădirile publice. Totodată, propunem să se dubleze sursele energetice folosite la clădiri, să ajungem la 49% cota de energie regenerabilă în clădiri până în 2030”, a precizat oficialul european.
„Am creat un grup de lucru privind consumatorul vulnerabil pentru a înţelege clar ce înseamnă sărăcia energetică. Să avem o înţelegere comună la nivel naţional ce înseamnă această definiţie a sărăciei energetice. O primă întâlnire a avut loc la 16 noiembrie şi vom continua să monitorizăm sărăcia energetică, întrucât este un subiect-cheie la nivelul comisiei”, a mai spus Demur la conferinţa organizată de Asociaţia Energy Policy Group (EPG).
Noua directivă va fi discutată pe 14 decembrie.