Reglementarea prețurilor la energie electrică este deosebit de dăunătoare pentru piața internă și contravine principiilor-cheie ale directivelor europene, se arată într-o scrisoare transmisă de Comisia Europeană, DG Energie, către Dumitru Chiriță, șeful Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), citată de HotNews.ro. Comisia cere, potrivit scrisorii, ca normele privind piața energiei electrice să ajungă în conformitate cu legislația UE în cel mai scurt timp posibil.
Comisia arată că înțelege dificultățile implementării unei reforme, având în vedere pandemia de coronavirus, însă ANRE trebuie să se asigure că măsurile luate de aceasta susțin tranziția către o piață complet liberalizată.
Comisia Europeană mai spune că în cazul unor creșteri ale tarifelor, protecția consumatorilor casnici trebuie asigurată prin alte mijloace decât intervenția statului la stabilirea prețurilor la energia electrică. Astfel, trebuie folosit un sprijin direcționat către clienții săraci și vulnerabili din punct de vedere energetic. Reglementarea prețurilor este o măsură care are consecințe negative semnificative. Punerea în aplicare a unui mecanism de protecție a consumatorilor vulnerabili până la finalul procesului de liberalizare este crucială, mai arată Comisia Europeană.