Acasă » Regenerabile » CE salută decizia Enel de a dona Ucrainei panouri solare fotovoltaice 3Sun

CE salută decizia Enel de a dona Ucrainei panouri solare fotovoltaice 3Sun

6 martie 2023
Interes general
energynomics

Prin lansarea proiectului „Ray of hope” („Rază de speranță”) împreună cu Enel, Comisia Europeană definitivează o primă etapă din cadrul unei inițiative mai ample privind donațiile de panouri solare către Ucraina, anunțată de președinta von der Leyen cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o la Kiev la 2 februarie 2023.

Comisarul pentru energie, Kadri Simson, directorul general al grupului Enel, Francesco Starace, și ministrul ucrainean al energiei, German Galushchenko, s-au întâlnit astăzi în format hibrid pentru a saluta angajamentul grupului Enel de a dona Ucrainei 5 700 de panouri solare fotovoltaice, de câte 350 W fiecare, având o capacitate totală de aproximativ 2 MW. Panourile solare fotovoltaice donate vor acoperi până la 11 400 de metri pătrați de acoperiș și vor fi instalate pe diferite clădiri publice din Ucraina. Aceste panouri urmează să fie livrate până în vara anului 2023.

„În urma anunțurilor pe care le-am făcut acum o lună la Kiev, astăzi putem da de știre că un prim lot de panouri solare va ajunge în curând în Ucraina. Doresc să mulțumesc grupului Enel, care donează Ucrainei 5 700 de panouri solare. Acestea sunt produse în Europa, în Catania, cu sprijinul Fondului european pentru inovare. Ele vor furniza energie electrică școlilor, spitalelor și unităților de pompieri. Sunt convinsă că alte întreprinderi europene, dar și alte state membre vor fi inspirate de acest prim demers, astfel încât Ucraina să se poată baza pe o energie electrică curată, produsă pe teritoriul său”, susține Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Acest proiect reprezintă prima etapă a unei inițiative mai ample care vizează creșterea securității energetice a Ucrainei prin dezvoltarea capacităților sale de producere a energiei din surse regenerabile. El demonstrează solidaritatea europeană în acțiune și ilustrează modul în care investițiile în producția de tehnologii curate pot face ca Europa să devină mai sigură și mai independentă din punct de vedere energetic. Sunt foarte recunoscător grupului Enel pentru această donație generoasă către Ucraina. Încă o dată, Enel se dovedește a fi un lider, nu numai în calitatea sa de societate aflată în avangarda inovării în domeniul tehnologiilor curate, ci și prin modul în care promovează responsabilitatea socială a întreprinderilor. Suntem mândri că panourile solare produse în UE vor contribui la creșterea securității energetice a școlilor, a spitalelor și a altor clădiri publice din Ucraina”, adaugă

Comisarul pentru energie, Kadri Simson.

„Am dori să mulțumim Comisiei Europene pentru că ne-a implicat în această inițiativă importantă, prin care putem contribui la funcționarea neîntreruptă a serviciilor publice esențiale din Ucraina. Panourile fotovoltaice pe care le donăm au fost produse de compania noastră 3Sun Gigafactory, un model de excelență italiană ce deschide calea către o mai mare independență energetică în Europa, contribuind la refacerea lanțului valoric al sectorului fotovoltaic. Aceste panouri vor genera energie curată, durabilă și fiabilă, ajutând clădirile publice esențiale din Ucraina, cum ar fi școlile și spitalele, să devină autonome din punct de vedere energetic. Prin acest proiect, oferim o «rază de speranță» poporului ucrainean, atât de profund afectat de războiul în curs”, afirmă Directorul general al grupului Enel, Francesco Starace.

Ministrul ucrainean al energiei, German Galushchenko: „Descentralizarea treptată a sistemului energetic al Ucrainei reprezintă o garanție a securității și a rezilienței țării noastre față de atacurile Rusiei. În acest sens, Ministerul Energiei se va concentra pe stimularea dezvoltării energiei verzi. În prezent, este extrem de important să extindem capacitatea de alimentare autonomă cu energie electrică a instalațiilor care sunt vitale pentru funcționarea țării. Suntem recunoscători grupului Enel, tuturor întreprinderilor europene și Comisiei Europene pentru sprijinul și solidaritatea lor ferme în contextul luptei noastre pentru viață, lumină și căldură în casele noastre ucrainene.”

Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu întreprins de UE pentru a oferi soluții în afara rețelelor, menite să furnizeze energie electrică clădirilor publice civile esențiale din Ucraina. Ca urmare a atacurilor continue ale Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, UE oferă aproximativ 5 400 de generatoare de energie. Panourile solare fotovoltaice vor juca un rol similar, căci datorită lor clădirile publice din Ucraina se vor putea baza pe energia electrică autogenerată.

Panourile donate de Enel vor fi transportate cu sprijinul logistic al mecanismului de protecție civilă al Uniunii (UCPM), precum și al Comunității Energiei. Ele vor fi distribuite clădirilor publice esențiale din Ucraina care furnizează servicii publice vitale, cum ar fi educația și sănătatea, în conformitate cu lista de priorități stabilită de guvernul ucrainean. Supravegherea independentă a procesului de distribuție și de instalare în Ucraina va fi asigurată de Secretariatul Comunității Energiei, în cooperare cu autoritățile ucrainene de resort.

Toate panourile solare donate de Enel au fost produse de compania italiană 3Sun Gigafactory din Catania, Sicilia, care va deveni în curând cea mai mare unitate de producție de module fotovoltaice din Europa, actuala sa capacitate anuală de producție urmând să crească de la 200 MW la aproximativ 3 GW pe an până în 2024, cu ajutorul unei investiții planificate de aproximativ 600 de milioane EUR. Proiectul, numit „TANGO” (de la denumirea în limba engleză, „iTaliAN Giga factOry”), a fost una dintre cele șapte inițiative selectate de Comisia Europeană în cadrul primei cereri de proiecte la scară largă a Fondului pentru inovare și a primit finanțare în valoare de până la 118 milioane EUR. Proiectul a fost prezentat și în cadrul cererii de propuneri pentru accesarea fondurilor din planul național de redresare și reziliență (PNRR) al Italiei legate de Misiunea M2C2 „Investiții”, măsura 5.1 „Energie din surse regenerabile și baterii” – subinvestiția 5.1.1 „Tehnologia fotovoltaică”, cu un contract de dezvoltare gestionat de Ministerul italian al întreprinderilor („Ministero delle Imprese e del Made in Italy”, MIMIT). Prin însumarea acestor două fonduri, finanțarea totală a proiectului ar putea ajunge la o valoare maximă de 188 de milioane EUR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *