Acasă » Electricitate » Centrala pe gaze de la Brazi a Petrom va produce mai multă energie electrică în 2020

Centrala pe gaze de la Brazi a Petrom va produce mai multă energie electrică în 2020

30 aprilie 2020
Electricitate
energynomics

Centrala electrică pe gaze de la Brazi a produs în primul trimestru al anului 1,12 TWh de energie electrică, în ușoară creștere (3%) față de producția din primul trimestru al anului trecut (1,08 TWh), potrivit datelor companiei pentru primele trei luni din 2020.

“Conform datelor disponibile în prezent din partea operatorului de sistem, cererea națională de electricitate a scăzut cu 3% comparativ cu același trimestru din 2019, în timp ce producția națională de electricitate a scăzut cu 4%; astfel Romania a fost importator net de electricitate in T1 2020, la fel ca și în T1 2019. Centrala electrică Brazi a generat o producție netă de electricitate puțin mai mare decât în T1 2019, de 1,11 TWh (T1 2019: 1,08 TWh)”, se arată în raportul companiei, citat de e-nergia.ro.

Petrom estimează o producție anuală în creștere, în condițiile în care Centrala electrică Brazi nu mai este obligată să furnizeze energie electrică pieței reglementate, în 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *