Săptămîna trecută, 48 de lideri importanți din mediul de afaceri local și internațional, precum și reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale cunoscute, s-au reunit, la invitația ENGIE Romania și Habitat for Humanity, la o acțiune amplă de voluntariat având ca obiectiv finalizarea lucrărilor de finisaje interioare care apropie de final construcția a patru locuințe, care vor fi predate familiilor beneficiare din satul Moara Nouă, în județul Prahova.
Acest șantier, gestionat de Habitat for Humanity România, face parte dintr-un proiect extins, la finalul căruia, în casele construite vor locui 12 familii beneficiare. Aceste familii sunt formate din 45 de membri și au fost selectate de partenerii de la Habitat for Humanity România, în colaborare cu autoritățile locale. Locuințele noi le vor oferi beneficiarilor un cămin confortabil, îmbunătățindu-le semnificativ calitatea vieții.
”Mă pot gândi la cel puțin trei motive pentru care ENGIE Romania a sprijinit acest proiect social. Primul este pentru susținerea cauzei Habitat for Humanity România, parteneri de tradiție, alături de care am dezvoltat proiecte de eficiență energetică care au adus schimbări importante pentru comunitățile noastre. Al doilea motiv este că, doar împreună, prin implicare și colaborare, putem realiza lucruri extraordinare. Și, nu în ultimul rând, cred cu tărie că astfel de zile de voluntariat ne reamintesc cât de important este să investim în comunități și să avem grijă de aproapele nostru. A fost, desigur, privilegiul meu să petrec o zi de muncă alături de parteneri, clienți, colegi și lideri de opinie”, a declarat Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania.
„Participarea liderilor din business și societatea civilă la CEO Build este o dovadă clară a angajamentului nostru comun față de comunitățile vulnerabile din România. Suntem determinați să creăm schimbări pozitive și să oferim speranță în viețile celor care au nevoie de locuințe decente. CEO Build nu este doar un eveniment de construire, ci o manifestare a solidarității. Suntem mândri să vedem că liderii din business și societatea civilă se unesc pentru a face o diferență reală în acest sens, iar ENGIE este printre partenerii cu care am dezvoltat întotdeauna proiecte extraordinare, precum cel din Moara Nouă. Eforturile noastre vor continua să contribuie la o schimbare durabilă în comunitățile vulnerabile din România”, a adăugat Roberto Pătrășcoiu, CEO al Habitat for Humanity România.