Un raport al Curţii de Conturi încheiat în primul trimestru al anului constată că încheierea de către Complexul Energetic Oltenia (CEO) a contractului de livrare a lignitului cu BVA Coal se află sub nivelul costului realizat de companie în noiembrie 2014. Cărbunele a ajuns în Serbia, unde CEO nu a exportat direct, ci prin BVA Coal.
Conform raportului intrat în posesia ziarului Bursa, Curtea de Conturi consideră că acest contract „ar putea genera o pierdere totală estimată la 84,5 milioane de lei dacă pentru acest cost nu se vor lua măsuri de reducere a cheltuielilor în 2015, sub costul (n.r. de producţie) realizat în noiembrie 2014”.
Preţul din contract este de 13 euro (58,1 lei) pe tona de cărbune, în timp ce costul mediu pe primele 11 luni ale anului trecut a fost de 65,22 de lei/tonă, susţin inspectorii Curţii.
Laurenţiu Ciurel a declarat: „Am contestat în instanţă acest raport. CEO nu a înregistrat pierdere din acest contract, ci un profit de 500.000 de euro. În acest an am realizat o medie de circa 53 de lei pe tonă ca preţ de producţie. Am avut 50,5 lei în ianuarie, 53 de lei în februarie şi 57 de lei în martie. Contractul este suspendat de şase săptămâni pentru că sârbii nu mai vor să-şi asume costurile de transport, de 25 de euro pe tonă. Lor le-ar fi convenit un preţ de achiziţie a cărbunelui în jur de 11 euro pe tonă. Este posibil să reluăm livrările în toamnă”.
El susţine că aceste costuri reduse pentru producţia de cărbune sunt obţinute nu numai prin creşterea volumelor extrase şi vândute, ci şi prin măsuri de restructurare, respectiv externalizarea minelor Berbeşti către CET Govora, cu tot cu personal, dar şi demararea unui program de disponibilizări cu 2.000 de angajaţi.
Anul trecut, CEO a finalizat cu o pierdere 693 de milioane de lei, după cum ne-a spus directorul general al companiei, întrucât societatea a provizionat toate creanţele, inclusiv cele istorice. Laurenţiu Ciurel susţine că jumătate din sumă provine de la RAAN, unde a fost livrat cărbune care nu a fost achitat. CEO a avut în 2014 un profit operaţional de 61 de milioane de lei.