Acasă » Interes general » Mediu » CEO renegociază garanţii la credite de 400 milioane de euro

CEO renegociază garanţii la credite de 400 milioane de euro

5 decembrie 2014
Electricitate
energynomics

Complexul Energetic Oltenia (CEO) negociază cu băncile creditoare modificarea garanțiilor pentru credite de circa 400 milioane de euro, spune Laurenţiu Ciurel, directorul general al companiei, citat de cotidianul Bursa. Miza este acceptarea contractelor pe termen scurt de vânzare energie ca garanție, în locul contractelor semnate pe lungă durată.

„Majoritatea creditelor a fost contractată, în anii trecuţi, pentru realizarea investiţiilor de mediu şi pentru retehnologizări. Garanţiile oferite au fost contracte de vânzare a energiei pe termen lung, care au expirat. Acum eu încerc să conving băncile să accepte alt tip de contracte ca garanţie, întrucât electricitatea pe termen lung se vinde greu pe pieţele OPCOM, iar grosul tranzacţiilor s-a mutat pe piaţa spot PZU, unde tranzacţiile sunt zilnice”, menționează liderul CEO.

Creditele provin de la BRD, BCR, Raiffeisen, CEC Bank, Unicredit şi Alpha Bank, iar Laurențiu Ciurel spune că sunt posibile, în această negociere, și oferirea de garanții imobiliare. Condițiile de piață s-au schimbat drastic într-un mod cu totul neașteptat în ultimii doi ani, iar asta forțează complexul energetic să caute o repliere.

„Atunci (2007-2008, n.r.) aceste investiţii erau considerate proiecte bancabile, iar prognoza în baza cărora au fost acordate prevedea că vom vinde 17 TWh de energie pe an în perioada 2015-2017, cu o medie de preţ de 280 de lei/MWh. În realitate, consumul a scăzut, regenerabilele au invadat piaţa şi preţurile s-au prăbuşit în ultimii doi ani. Complexul a reuşit să vândă doar 12 TWh pe an, cu o medie de 170 de lei/MWh”, a afirmat Laurențiu Ciurel. CEO este la zi cu plata creditelor, a subliniat directorul general al complexului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *