Expansiunea rapidă a surselor de energie regenerabilă din Germania nu a fost combinată cu o scădere paralelă a emisiilor de carbon, iar experții în domeniul energiei din cadrul Academiei de științe ESYS susțin că există patru motive principale pentru care tranziția energetică a țării, Energiewende, nu a atins obiectivele climatice.
În primul rând, cercetătorii susțin că emisiile rămân mari în sectoarele non-energetice, și anume transporturi și clădiri, care nu pot fi influențate în mod direct de extinderea surselor regenerabile de energie eoliană, solară și alte surse regenerabile, potrivit site-ului cleanenergywire.org.
În al doilea rând, producția de energie electrică pe bază de cărbune nu s-a schimbat substanțial în ultimii ani, iar emisiile de gaze din cadrul sistemelor europene de comercializare a cotelor de emisie (EU ETS) au fost prea ieftine și au făcut cărbunele mai ieftin decât alte surse de energie, cum ar fi gazele naturale.
Apoi, energiile regenerabile ar fi trebuit ca până acum să înlocuiască centralele nucleare cu emisii scăzute, care vor fi eliminate treptat până în 2022. O parte din capacitatea nucleară a fost, însă, înlocuită cu surse fosile, spun cercetătorii.
În fine, Germania și-a mărit în mod constant volumele de exporturi de energie în ultimii ani, deoarece producția volatilă cu surse regenerabile de energie uneori înseamnă că producția de energie depășește cu mult cererea, dar de alte ori este prea mică pentru a menține rețeaua stabilă.
După ani de emisii totale aproape stagnante, Germania a înregistrat anul trecut cea mai mare scădere a emisiilor de la recesiunea din 2009. Vremea caldă și prețurile mai mari au diminuat utilizarea combustibililor fosili care dăunează mediului, reducând astfel emisiile globale de gaze cu efect de seră cu 4,5%.
Cu toate acestea, Germania are probleme în continuare cu îndeplinirea anumitor obiective naționale și europene privind schimbările climatice, de exemplu pentru reducerea emisiilor în sectoarele care nu sunt acoperite de sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), cum ar fi transportul și construcțiile.