Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) susține că livrările de petrol provenit din rândurile organizației nu vor crește chiar dacă ritmul de creștere al economiei globale se va redresa, întrucât producătorii non-OPEC încă au niveluri ridicate de producție.
În opinia organizației, furnizorii din exteriorul cartelului vor avea livrări în creștere cu până la 90.000 de barili pe zi în acest an.
Din 2014, OPEC menține plafonul oficial de producție la 30 de milioane de barili pe zi. În timp ce unele state membre au declarat că ar dori ca OPEC să-și reducă producția, cel mai important membru al Organizației, Arabia Saudită, nu este în favoarea unei diminuări, dând naștere la speculații potrivit cărora ar fi mai interesată în păstrarea cotei de piață decât în stabilizarea prețurilor, subliniază Agerpres.
În iulie, producția OPEC s-a situat la 30,51 milioane de barili pe zi, cu 1,5 milioane de barili pe zi mai mult decât ținta organizației. Pentru acest an instituția se așteaptă ca producția de țiței din statele membre OPEC să se situeze la 29,23 milioane de barili pe zi.
“Cererea pentru țiței va continua să crească în următoarele luni, ceea ce va reduce gradual dezechilibrele de pe piața petrolului”, mai arată raportul OPEC.