CET Govora a publicat în sistemul de licitații publice SEAP documentația tehnică în vederea atribuirii unui contract de transport cărbune pe calea ferată, în vederea asigurării necesarului de cărbune pentru producția de energie electrică și termică.
”Valoarea contractului este de 34 milioane euro, iar durata de derulare de patru ani. Volumul transportat este de 8,4 milioane tone cărbune pe ruta Berbești-Alunu până pe platforma CET Govora”, informează un comunicat Euro Insol.
Data limită de depunere a ofertelor este 6 octombrie 2017.
Producătorul de energie termică și electrică CET Govora, aflat în insolvență, a achitat din momentul deschiderii procedurii și până în prezent toate creanțele curente către partenerii comerciali, în cuantum de peste 510 milioane lei. La 30 iunie, CET Govora a înregistrat un profit net de 30,6 milioane lei față de o pierdere de 5 milioane lei înregistrată la 30 iunie 2016. De asemenea, prin renegocierea contractelor cu furnizorii de bunuri și servicii, inclusiv cu furnizorul de gaze naturale, s-au diminuat cheltuielile cu 10,5 milioane lei, anunţă administratorul judiciar Euro Insol.