Grupul ceh de utilităţi CEZ va începe procesul de vânzare a activelor din România în luna octombrie.
Grupul CEZ a lansat luni o testare de piață cu privire la procesul de transfer al activelor din România. Interesul confirmat în scris de către potențialii investitori va fi urmat de o invitație de a depune o ofertă neangajantă. În România, CEZ vizează vânzarea a șapte companii și păstrarea celor cu activități din domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO) și de trading. Acești pași sunt în conformitate cu nouă strategie aprobată anterior de compania mama.
CEZ a inclus șapte companii românești în testarea de piață (Distribuție Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România). Potențialii investitorii își pot exprimă interesul atât pentru întregul grup de companii menționate, cât și în mod individual pentru oricare dintre companii. Testarea interesului de piață este realizată în mod exclusiv pentru CEZ a.s. de către banca de investiții Société Générale.
CEZ va începe procesul de vânzare a activelor din România în luna octombrie, dar țintește finalizarea acestuia în 2022, conform Agerpres.