Acasă » Electricitate » CEZ Vânzare: 35% din clienți sunt interesați de eficiența energetică

CEZ Vânzare: 35% din clienți sunt interesați de eficiența energetică

12 mai 2021
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

Circa 35% din clienții CEZ Vânzare sunt interesați de eficiența energetică, iar 55% dintre clienți înțeleg că eficiența energetică se referă la soluții de reducere a consumului de resurse (de energie, căldură sau apă).

Aproape 23% dintre clienți se consideră foarte informați, în schimb, 40% dintre ei se consideră deloc sau foarte puțin informați cu privire la eficiența energetică. Circa 31% dintre clienți declară că au aflat despre inițiativa prin care CEZ Vânzare încurajează un consum responsabil de resurse și susține educația populației în acest sens.

Economiile lunare la factura de energie, gaze sau apă motivează cel mai mult interesul față de soluțiile de eficiență energetică (34,69%). Becurile și electrocasnicele eficiente energetic sunt cele mai populare măsuri de eficientizare a consumului, susține studiul.

”Lipsa de informații, dar și investițiile necesare optimizării consumului (achiziția unui termostat sau a unor electrocasnice cu clasă energetică superioară) sunt principalele bariere în a fi eficient energetic. În topul măsurilor de eficiență energetică de adoptat pe viitor își fac loc: scoaterea dispozitivelor din priză atunci când nu sunt utilizate (15,07%), achiziționarea de electrocasnice A++++ (14%), dar și a termostatelor inteligente (9,4%)”, spun oficialii companiei.

Studiul a fost realizat în rândul a 600 clienți casnici CEZ Vânzare, în perioada noiembrie-decembrie 2020, de către departamentul de cercetare din cadrul CEZ România.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *