Acasă » Interes general » CFA România: Cursul ar putea atinge pragul de 5 lei/euro în următoarele 12 luni

CFA România: Cursul ar putea atinge pragul de 5 lei/euro în următoarele 12 luni

28 septembrie 2020
Interes general
energynomics

Bogdan Tudorache

Analiştii CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni de până la 4,9777 lei/euro, în timp ce rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni, septembrie 2021/septembrie 2020, va înregistra o valoare medie de 2,94%. Vineri cursul leu/euro a atins un nou maxim istoric, BNR anunțând o medie de 4,87 lei/euro.

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), neexistând nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8886, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9777 (în condiţiile în care anticipaţiile individuale au variat între 4,8500 şi 5,1500). Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2021/septembrie 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,94%”, se arată într-un comunicat al CFA România citat de Agerpres.

Potrivit documentului, 60% dintre participanţi anticipează majorarea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar peste 73% anticipează majorarea primei de risc (măsurată prin CDS) a României în următoarele 12 luni. Peste 66% consideră supra-evaluate preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe.

Referitor la deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020, valoarea medie a anticipaţiilor este 8,3%. În ceea ce priveşte evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2020, valoarea medie a anticipaţiilor este -4,7%.

Valoarea medie a anticipaţiilor privind rata şomajului la finalul anului 2020 este de 7%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *