Acasă » Termo » CGMB aprobă proiecte de 215 mil. lei pentru refacerea infrastructurii termice în Capitală

CGMB aprobă proiecte de 215 mil. lei pentru refacerea infrastructurii termice în Capitală

4 iunie 2022
Termo
energynomics

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat în şedinţa de joi studiul de fezabilitate pentru modernizarea a nouă kilometri de reţea de termoficare.

Termoenergetica a transmis studiul de fezabilitate prin care propune demontarea conductelor de apă fierbinte existente şi înlocuirea acestora cu conducte noi din oţel, în soluţie preizolată. Valoarea totală estimată este de 215.867.245 lei fără TVA, dintre care 177.865.873 lei reprezintă cheltuielile pentru construcţii – montaj.

Este vorba despre tronsoane din cadrul magistralelor de termoficare I Vest, I Sud, II Sud şi III Sud. Acestea au totalizat în perioada 2018-2021 un număr de 114 avarii şi au vechimi în exploatare cuprinse între 28 – 58 de ani.

Prin intermediul acestor tronsoane sunt alimentaţi cu apă fierbinte consumatorii din cartierele: Militari, Drumul Taberei, Crângaşi, Titan, Pantelimon, Colentina, Doamna Ghica şi Tei.

Prin reabilitarea sistemului de termoficare se are în vedere reducerea poluării mediului ambiant, reducerea costurilor de exploatare şi îmbunătăţirea serviciilor oferite populaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *