China intenționează să creeze un minister al Energiei care să supravegheze sectorul petrolier și al gazelor, al cărbunelui și energiei eletrice, conform unui plan ce include crearea unui nou guvern, care se va axa pe politici mai eficiente, au declarat săptămâna aceasta patru surse citate de Reuters.
Noul minister va înlocui autoritatea de reglementare existentă, Administrația Națională a Energiei (ANE), care a fost înființată acum un deceniu și face parte din puternicul planificator economic de stat – Comisia Națională pentru Dezvoltare și Reformă (CNDR).
Noul minister nu ar fi parte din CNDR și ar urma să preia toate sarcinile legate de energie, care sunt în prezent împrăștiate între numeroase agenții guvernamentale, au spus sursele citate.
Reorganizarea planificată face parte dintr-o remaniere mai largă a departamentelor guvernamentale, care va fi prezentată marți în Parlamentului Chinei. Nu este clar dacă detaliile modificărilor vor fi făcute publice imediat.
De asemenea, este de aștepapt să fie reformată și structura de reglementare financiară, eventual fuzionând diferite agenții pentru a îmbunătăți capacitatea de a controla riscul financiar.
ANE a refuzat să comenteze, iar CNDR nu a răspuns decoamdată solicitărilor de comentarii.