China General Nuclear Power Group (CGNPC), investitorul selectat de Nuclearelectrica pentru proiectul de extindere a centralei de la Cernavodă, doreşte să strângă până la 3,2 miliarde de dolari printr-o ofertă publică iniţială (IPO) pe bursa din Hong Kong, banii fiind destinaţi construirii de noi centrale nucleare.
Compania chineză, care este controlată de stat, a început ieri să preia oferte din partea investitorilor, urmărind să intre la tranzacţionare pe 10 decembrie, scrie agenţia americană de presă Bloomberg, care citează documentul de ofertă.
Acesta menţionează că CGN Power va folosi banii pentru a cumpăra o participaţie la o centrală existentă, dar şi pentru a construi centrale noi, potrivit aceleiaşi surse. China Development Bank, o bancă de stat, se află printre investitorii instituţionali care şi-au manifestat deja interesul să achiziţioneze 40% din acţiunile scoase la licitaţie, conform zf.ro.
CGN Power nu şi-a anunţat oficial intenţia de a intra pe piaţa de capital şi nici operatorul bursei din Hong Kong nu oferă pe site-ul propriu detalii despre ofertă.
CGNPC, compania-mamă a CGN Power, a fost singurul investitor care a depus ofertă pentru dezvoltarea proiectului de extindere a centralei de la Cernavodă cu încă două reactoare. Investiţia a fost iniţial evaluată la 4 miliarde de euro, dar valoarea a crescut la 6,5 miliarde de euro, conform unui nou studiu de fezabilitate realizat după accidentul de la centrala japoneză Fukushima Daiichi, din 2011.