Legea privind preluarea în reţea a energiei generate de micii producători poate fi aplicată rapid, întrucât nu creează avantaje de natura ajutorului de stat, însă Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) trebuie să elaboreze un mecanism de implementare pentru care ar trebui consultată Comisia Europeană, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
„Consiliului Concurenţei sprijină şi facilitează aplicarea cat mai rapidă a prevederilor legii privind vânzarea energiei produse de prosumeri (sau prosumatori, cum sunt numiţi consumatorii de energie care sunt şi mici producători, în acelaşi timp – n.r.)”, a afirmat el.
Chiriţoiu a explicat că, la ora actuală, la nivel european, nu s-a conturat un cadru omogen şi unitar care să reglementeze regimul juridic al prosumerilor, astfel că mai multe state membre, precum Franţa, Germania, Danemarca sau Croaţia, au solicitat şi au obţinut aprobarea Comisiei Europe pentru diversele scheme de sprijin menite să încurajeze producţia de energie din surse regenerabile de către micii producători, persoane fizice sau juridice.
„În cazul României, considerăm că legea aprobată de Parlament, care prevede vânzarea energiei produse de prosumeri la preţul mediu ponderat de pe PZU din anul anterior, nu creează un avantaj de natura ajutorului de stat, deoarece reprezintă preţul pieţei, respectiv o referinţă obiectivă şi realistă, în acest scop fiind însă necesară expertiza şi certificarea ANRE”, a precizat Chiriţoiu.
El a adăugat că, mai departe, trebuie analizat întregul mecanism prin care se va implementa această prevedere legală, mecanism care trebuie elaborat de către ANRE.
„Pentru siguranţă, având în vedere şi practica decizională europeană în ceea ce priveşte autorizarea ajutoarelor acordate la prosumatori, am propus ANRE consultarea informală a Comisiei Europene cu privire la mecanismul aplicabil în România, imediat după ce autoritatea de reglementare îl va contura”, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei.
Pe de altă parte, subvenţionarea de către Guvern prin Agenţia Fondului de Mediu (AFM) a panourilor fotovoltaice achiziţionate inclusiv de agenţi economici ar intra în sfera ajutorului de stat, însă suma este suficient de mică pentru a putea fi gestionată printr-o schemă de minimis, aprobată la nivel naţional, fără a necesita parcurgerea procedurii mai îndelungate de notificare la CE.
„În concluzie nu vedem obstacole semnificative pentru aplicarea rapidă a legii”, a conchis Chiriţoiu, citat de Agerpres.
Declaraţia sa vine în contextul în care, săptămâna trecută, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a declarat că a primit recent o scrisoare de la Consiliul Concurenţei, care anunţa că acest mecanism de preluare a energiei generate de micii producători, la un preţ fix, ar putea fi considerat ajutor de stat, iar notificarea acestei scheme la Bruxelles şi aşteptarea răspunsului ar însemna o întârziere de cel puţin un an.
„Avem pe agendă un subiect fierbinte pentru micii producători, aşa-numiţii prosumatori. Este o schemă… dar evit să folosesc cuvântul „schemă”, întrucât acum două săptămâni ne-am ales cu o scrisoare de la Consiliul Concurenţei, care ne-a anunţat că acest mecanism este susceptibil a fi ajutor de stat, iar aceste afirmaţii ne aruncă înapoi. Pentru că, dacă acest mecanism este ajutor de stat şi trebuie autorizat la Comisia Europeană, în cel mai optimist scenariu într-un an va intra în vigoare. Încă sperăm să nu fie ajutor de stat”, a spus Bege.
El a arătat că ANRE se află în discuţii cu Consiliul Concurenţei şi cu DG Competition pe această temă, dar continuă să lucreze la reglementări, astfel încât, dacă se va dovedi că nu este un ajutor de stat, acest mecanism să fie pus în aplicare la finalul lunii octombrie.
„Sperăm ca punctul de vedere al DG Competition să fie că nu este cazul să notificăm acest mecanism. Dar în continuare lucrăm la acele reglementări legate de perioadele de facturare, modificăm contractele-cadru pentru furnizarea energiei electrice, pentru că noi ne-am gândit că cel mai uşor ar fi ca această obligaţie ca furnizorii de preia energia să se materializeze printr-un act adiţional la contractele de furnizare. Aceste reglementări sunt în lucru şi, dacă avem confirmarea că nu este ajutor de stat, la finele lunii octombrie putem pune în aplicare această schemă”, a mai spus vicepreşedintele ANRE.
Parlamentul a aprobat, în iulie, Legea nr. 184/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, care precizează: „Prosumatorii (sau prosumerii – n.r.) care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrica furnizorilor de energie electrica cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE”.
Totodată, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, să achiziţioneze energia electrică produsă la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în anul anterior.
„Prin derogare de la Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prosumatorii, persoane fizice, sunt exceptaţi/scutiţi de la plata tuturor obligaţiilor fiscale aferente cantităţii de energie electrică produsă pentru autoconsum, precum şi excedentul vândut furnizorilor”, mai spune legea votată în iulie.
De asemenea, aceşti consumatori sunt scutiţi şi de la plata certificatelor verzi pentru energia produsă şi utilizată pentru consumul propriu.