Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, spune că o decizie finală a instanţei în ceea ce priveşte amenda aplicată de instituţie în 2011 unor companii petroliere va fi luată abia la sfârşitul anului 2015 sau începutul lui 2016.
Consiliul Concurenţei a sancţionat în 2011 companiile OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products şi Lukoil România cu amenzi care cumulează peste 200 milioane de euro, reprezentând aproximativ 3% din cifra de afaceri realizată în anul 2010. Companiile au atacat amenzile în instanţă.
Autoritatea de concurenţă a câştigat la Curtea de Apel procesele cu OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Rompetrol, MOL şi Lukoil, pierzând însă cu ENI.
„Trebuie să vedem motivările Curţii de Apel, iar de obicei durează câteva luni până când instanţa îşi motivează decizia. Din acel moment, cei care au pierdut pot să facă recurs. Partea proastă este că deja termenele pe care ni le dă Înalta Curte sunt pentru 2015. Dacă venim acum cu o cauză, nu primim termen 2014, ci 2015. Deci, aproape sigur în momentul în care vor veni deciziile de la Curtea de Apel Bucureşti recursurile vor fi programate de Înalta Curte pentru 2015. Asta înseamnă că nu vom avea un rezultat final înainte de sfârşitul anului 2015, începutul lui 2016„, a spus Chiriţoiu, citat de Mediafax.
Noile taxe şi impozite nu distorsionează piaţa, dacă se aplică tuturor
Noile taxe şi impozite anunţate de Guvern nu distorsionează piaţa atâta timp cât acestea nu afectează vreo companie faţă de alta, aplicându-se tuturor jucătorilor dintr-o industrie, a mai spus Chiriţoiu.
„Concurenţial, dacă măsurile se aplică tuturor, nu afectează o companie faţă de alta, acestea nu distorsionează piaţa. Dacă statul nu vine şi spune lui X îi iau, lui Y nu-i iau, dacă vine cu o măsură care spune că tuturor le iau 1%, că pun o taxă pe ceva sau cresc acciza cu 7 eurocenţi pe litru la combustibil, acestea sunt măsuri generale, care îi afectează pe toţi. Nu distorsionează concurenţa„, a spus Chiriţoiu.
El a adăugat că nicio măsură anunţată la începutul săptămânii de Guvern nu încalcă regulile concurenţiale, menţionând totodată că nici nu a primit vreo plângere în acest sens.
Guvernul va introduce o acciză de 7 eurocenţi la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră.
Totodată, Executivul va introduce plata impozitului pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, a anunţat premierul Victor Ponta, iar ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a confirmat că nu s-au mai făcut derogări, deci vor fi taxate reţelele electrice, eoliene şi hidrologice. Pentru piscină cu destinaţie comericală va fi plătit de asemenea un impozit.
Impozitul pe construcţii speciale va fi 1,5% din valoarea construcţiei şi va fi calculat, în cazul infrastructurii de drumuri, şi în funcţie de trotuare şi semne de circulaţie, fiind pus şi pe jgheaburi şi piloni antene telefonie mobilă, radio şi tv, instituţiile publice fiind însă scutite de plată.
Piaţa energiei are cele mai multe probleme concurenţiale
Totodată, Chiriţoiu a mai afirmat energia rămâne sectorul cu cele mai multe probleme de concurență.
„Avem în continuare câteva sectoare de care suntem multumiţi din punct de vedere concurenţial. Unul dintre acestea este industria auto, care nu ne ridică probleme semnificative de concurenţă. De asemenea, pe piaţa de telecomunicaţii, chiar dacă sunt puţini actori, este concurenţă mare, iar preţurile sunt mai mici decât în alte ţări din Uniunea Europeană”, a spus Chiriţoiu.
„Cele mai multe probleme de concurenţă le-am constat în zona de energie, pentru că sunt multe firme de stat şi piaţa este foarte reglementată. Fiind un sector în curs de liberalizare, ridică probleme de concurenţă, şi îl vom urmări atent„, a conchis Chiriţoiu.