Acasă » Electricitate » Chiriţoiu: Putem găsi o soluţie să subvenţionăm activitatea CEO

Chiriţoiu: Putem găsi o soluţie să subvenţionăm activitatea CEO

8 octombrie 2019
Cogenerare
energynomics

Fuziunea dintre Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica se bazează pe o idee ”naivă”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

”E greu să comentez ceva ce e doar o declaraţie. Nu am văzut nicio hârtie, nu am văzut niciun proiect. Ce mi se pare clar să spunem, serios, este că trebuie să găsim o soluţie ca Oltenia să funcţioneze pe termen mediu, deci într-un număr de ani în care economia noastră va avea nevoie de energia produsă de Oltenia prin arderea cărbunelui, deci n-avem alternativă la aşa ceva şi trebuie să găsim o soluţie ca acest lucru să fie posibil. (…) Cred că sunt soluţii, putem găsi o soluţie să subvenţionăm activitatea CEO în perioada asta. Fuziunea cu Hidroelectrica cred că e văzută – cred, nu ştiu – e văzută ca o soluţie să susţinem activitatea CEO. Dacă apare o propunere pe hârtie, oficială, o vom analiza”, a spus Chiriţoiu, citat de Agerpres.

El a explicat că presiunea asupra Complexului Energetic Oltenia vine în bună măsură din faptul că taxele de poluare cresc în Uniunea Europeană, iar certificatele de emisie au un preţ în creştere, pentru că ţinta UE este să se reducă poluarea, iar „asta face poluarea mai scumpă”.

„În felul ăsta, energia electrică produsă din cărbune devine mai scumpă şi, în consecinţă, în România Complexul Energetic Oltenia are dificultăţi, dar el fiind necesar pentru economia noastră, repet, pe termen mediu. Pe termen lung o să găsim probabil soluţii să ne mutăm pe gaze … Cel mai probabil este mutarea pe gaze. Dar pe termen scurt nu putem face treaba asta şi, atunci, câţiva ani, avem nevoie de Complexul Oltenia in forma în care este el acum”, a explicat şeful Consiliului Concurenţei.

1 thoughts on “Chiriţoiu: Putem găsi o soluţie să subvenţionăm activitatea CEO”

  1. Mereu am apreciat oamenii care nu au pierdut noptile, cand preietenii de la rasarit au inchis gazul.Daca freti sa stiti cum a fost puteti sa-l intrebati pe dl Iulian Iancu, cunosate foarte bine situatia.Asta fata de solutia de inlocuire a carbunelui cu gaze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *