Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » Cifra de afaceri a Rompetrol Rafinare scade cu 33% în T1

Cifra de afaceri a Rompetrol Rafinare scade cu 33% în T1

18 mai 2015
Petrol și Gaze
Bogdan Tudorache

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat o îmbunătățire semnificativă a rezultatului net consolidat în primul trimestru (T1) al anului 2015 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014 (-98%), valoarea negativă atinsă fiind de aproximativ 518.000 de dolari, față de cea de 26,8 milioane de dolari (T1 din 2014), se arată într-un comunicat remis energynomics.ro

Evoluția indicatorului a fost susținută de creșterea cantităților de materie primă procesată de cele două rafinării operate de companie – Petromidia Năvodari (+5%) și Vega Ploiești (+25%), flexibilitatea proceselor de prelucrare și reducerea costurilor operaționale, în urma investițiilor realizate în dezvoltarea instalațiilor de producție.

La finalul anului 2014, rezultatul net consolidat al companiei a fost îmbunătățit cu 40% (de la -95 milioane de dolari în 2013 la -58 milioane de dolari în 2014), pe fondul creșterii producției la capacitate maximă (5 milioane de tone) și a indicatorilor de performanță în ceea ce privește eficiența energetică, randamentele produselor petroliere, costul de procesare.

Evoluția cotației internaționale țițeiului, care a avut o scădere cu aproximativ 50% în T1 2015 față de T1 2014, dinamica prețurilor finale ale produselor petroliere (-43% pentru benzină, -44% pentru motorină), precum și aprecierea cu 20% a cursului mediu valutar RON/USD au influențat negativ rezultatele obținute de companie în primul trimestru din 2015.

Rompetrol Rafinare a înregistrat în primul trimestru al anului 2015 o cifră de afaceri consolidată de 878 milioane de dolari în scădere cu 33% față de perioada similară din 2014, fiind influențată în principal de scăderea cotațiilor internaționale ale produselor petroliere, în pofida creșterii cantităților de produse vândute (+1% pe piața internă și +4% pe piața externă în T1 2015 față de T1 2014).

Rezultatul operațional al companiei a parcurs un trend descendent în T1 2015 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014, coborând la -10,7 milioane de dolari. Indicatorul a fost influențat negativ de scăderea prețurilor produselor finale înregistrată în prima parte a anului, urmare a scăderii cotațiilor pentru materia primă, în condițiile menținerii ciclului de producție și a stocurilor procesate în parametri normali (durată de 60 de zile).

Exporturile companiei Rompetrol Rafinare au crescut în volum cu 5% T1 2015, însă valoarea acestora (365 milioane de dolari în T1 2015) a înregistrat un trend descendent, pe fondul scăderii pieței de profil, a cotațiilor țițeiului și ale produselor finite.

Pentru acest an, compania estimează investiții de aproximativ 112 milioane de dolari, pentru continuarea lucrărilor uzuale de mentenanță și derularea lucrărilor de suport operațional. Acestea sunt efectuate pentru îmbunătățirea condițiilor tehnologice și maximizarea randamentelor în urma prelucrării țițeiului. Revizia generală a rafinăriilor Petromidia și Vega presupune o investiție de 88 milioane de dolari.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 289 milioane de dolari în primul trimestru al anului 2015. La finalul anului 2014, suma virată către bugetul de stat s-a ridicat la 1,8 miliarde de dolari, cu 28% mai mult decât în 2013 (1,4 milliarde de dolari).

Petromidia reprezintă 43% din capacitatea de rafinare a României, are o capacitate de prelucrare de peste 5 milioane de tone/an, iar investițiile totale realizate de KMG International și KazMunayGas pentru această platformă se ridică la peste 1,3 miliarde de dolari.

Segmentul de rafinare

Cifra de afaceri brută a companiei Rompetrol Rafinare a atins 758 milioane de dolari în T1 2015, în scădere cu 34% față de aceeași perioadă a anului 2014, fiind influențată de condițiile pieței produselor petroliere.

Cotațiile pentru țiței din primul trimestru din 2015 s-au situat atât sub media T4 din 2014, cât și sub cea a perioadei similare a anului trecut, respectiv în jur de 54 dolari/baril pentru țițeiul de tip Brent și 53 de dolari/baril pentru țițeiul de tip Ural. În T1 2015, nivelurile înregistrate s-au situat la 545 dolari/tona pentru benzină și la 518 de dolari/tona pentru motorină.

Rafinăria Petromidia a procesat 1,2 milioane de tone în T1 2015, în creștere cu 6,2% față de perioada similară a anului trecut. În 2014, rafinăria a înregistrat un record istoric al materiilor prime procesate – peste 5 milioane de tone și a funcționat în flux continuu, fără opriri, pentru 365 de zile, volumul de materie primă procesată fiind de 13.800 de tone/zi. În T1 2015, gradul de utilizare a crescut la aproximativ 95%, cu aproape 5% față de perioada similară a anului trecut.

Rafinăria Vega, cea mai longevivă unitate de profil din România (înființată în 1905), a prelucrat peste 64.000 de tone în primul trimestru al acestui an, cantitate mai mare cu 25% față de T1 2014, când au fost procesate peste 51.000 de tone. Gradul de utilizare a capacității de rafinare a fost de 78%, mai mare cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Unitatea din Ploiești a evoluat de la o rafinărie clasică la un producător și furnizor de produse și soluții speciale (solvenți ecologici, bitum cu destinație specială, carburanți ecologici pentru încălzire sau alte produse dedicate), fiind unicul producător de n-hexan în Europa Centrală și de Est.

Operarea instalaţiilor de pe platformele industriale Petromidia și Vega se realizează în acord cu cele mai ridicate standarde de performanţă, asigurând în acelaşi timp respectarea angajamentelor asumate privind protecţia mediului.

Divizia de petrochimie

Cifra de afaceri brută a diviziei de petrochimie s-a situat la un nivel de 50 de milioane de dolari în T1 2015, în scădere cu 50% comparativ cu aceeași perioadă din 2014, fiind influențată de scăderea pieței de profil și a cotațiilor produselor petrochimice.

Divizia de petrochimie a companiei Rompetrol Rafinare a înregistrat o producție totală de polimeri de peste 37.000 de tone, mai mare cu 11% față de perioada similară a anului trecut. Pe fondul creșterii producției vânzările totale au crescut cu 18% în T1 2015 comparativ cu T1 2014. Cantitatea procesată de etilenă a crescut cu 23%, iar cea de propilenă cu 9%. La finalul anului 2014, divizia de petrochimie a atins capacitatea maximă de producție de polipropilenă – 90.000 de tone (79.800 de tone în 2013 și 86,3 în 2012).

Rezultatele financiare ale companiei au fost influențate de scăderea mai rapidă a prețurilor de vânzare decât a prețurilor materiilor prime, în special în lunile ianuarie și februarie, precum și de scăderea parității euro/dolar. Astfel, stocurile de produse finite au fost produse la costuri mai mari și vândute la prețuri mai mici în ianuarie și februarie 2015, în concordanță cu scăderea cotațiilor pentru produsele petrochimice.

Prin intermediul diviziei de petrochimie, Rompetrol Rafinare este unicul producător intern de produse petrochimice, cu o capacitate anuală de producție de peste 200.000 de tone de polimeri (polipropilenă, polietilenă de joasă și înaltă densitate).

Segmentul de distribuție

În primele 3 luni ale anului 2015, cifra de afaceri brută pe segmentul de distribuție s-a cifrat la 467 de milioane de dolari, în scădere cu 28% comparativ cu primele 3 luni ale anului 2014. Evoluția indicatorilor pe acest segment a fost influențată în primul trimestru din 2015 de cotațiile Platts (FOB Med Italy-medie).

Având în vedere deprecierea accentuată a leului față de dolar în aceeași perioadă, de 20%, scăderea efectivă în moneda națională,ale celor două cotații a fost de 32% pentru benzină și de 32,5% pentru motorină.

Atât rezultatul operațional, cât și cel net au fost influențate semnificativ de accizele pentru produsele petroliere, care au fost mai mari cu 19,5% la benzină și cu 21,2 % la motorină, în T1 2015 față de aceeași perioadă a anului precedent. În aceste condiții, prețurile practicate în stațiile Rompetrol au fost, în medie, mai mici cu 9,4% la benzină și cu 9,8% la motorină față de perioada similară din 2014.

Rompetrol Downstream a modernizat, în anul 2014, 90 de stații de distribuție de carburanți prin înlocuirea elementelor de identitate vizuală cu noul logo Rompetrol și prin realizarea de lucrări exterioare. În prezent, 27 de stații se află într-un stadiu avansat de modernizare, urmând ca în 2015 să continuie procesul de rebranding al benzinăriilor.

La sfârşitul lunii martie 2015, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea peste 740 de puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener şi staţii mobile.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *