Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu o delegație a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, în cadrul căreia au fost discuții despre perspectivele proiectului exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep. Şeful Executivului şi-a manifestat speranța că atitudinea premierului austriac Karl Nehammer de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen nu va afecta imaginea OMV Petrom în țara noastră şi a susținut că o asemenea situație ar fi de nedorit pentru ambele părți, potrivit News.ro.
Premierul Marcel Ciolacu a arătat că statul român susține cu toată determinarea acest proiect strategic în care OMV Petrom este asociată cu compania de stat Romgaz, proiect care va aduce țării noastre independența energetică, arată comunicatul de presă al Executivului.
„Este cel mai important proiect energetic, o investiție de circa 4 miliarde de euro, care ne va pune în situația de a deveni un actor energetic la nivel european, exploatând rezerve estimate la minimum 100 de miliarde de metri cubi de gaze – cât tot consumul României pe aproape 10 ani”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Şeful Executivului şi-a manifestat speranța că atitudinea premierului austriac, Karl Nehammer, de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen, nu va afecta imaginea OMV Petrom în România, susținând că o asemenea situație ar fi de nedorit pentru ambele părți, mai indică sursa citată.
„Vom continua să sprijinim proiectul Neptun Deep şi să mergem înainte pe baza actualei forme a legii offshore, aşa cum România va continua să-şi susțină argumentele privind aderarea la spațiul Schengen inclusiv în instanțele europene, dacă Austria nu îşi schimbă poziția”, a precizat premierul Ciolacu.
La discuții, au mai participat preşedintele PNL Nicolae-Ionel Ciucă, vicepremierul Marian Neacşu şi preşedintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Alexandru Petrescu.