Acasă » Interes general » Ciprul îndeamnă Turcia să coopereze în domeniul energiei

Ciprul îndeamnă Turcia să coopereze în domeniul energiei

5 noiembrie 2018
Interes general
energynomics

Ciprul este gata să colaboreze cu Turcia pentru exploatarea potențialului de petrol și gaze din estul Mediteranei, atâta timp cât națiunea insulară separată etnic este reunificată, a declarat vineri președintele țării, Nicos Anastasiades.

În jurul Ciprului s-au găsit rezerve de gaze mari, iar țara, membră a Uniunii Europene, lucrează deja cu Egiptul și Israel. Turcia declară că are dreptul la cota sa din potențialele rezerve de gaze și a lansat o explorare proprie. Dar Nicos Anastasiades a insistat ca precondiția pentru a se alătura acestei cooperări regionale în domeniul energiei va trebui să fie reunificarea Ciprului, care a fost împărțit în două în 1974.

„Continuăm să ne extindem cooperarea în domeniul energiei cu țările din estul Mediteranei și din Europa și, cu siguranță, subliniez acest lucru, cu Turcia în cazul unei soluții pentru Cipru”, a declarat Anastasiades la o conferință de vineri, potrivit AP.

Ministrul de Externe al Ciprului, Nicos Christodoulides, a declarat că amenințările Turciei împotriva explorării proprii a Ciprului nu vor atrage țara într-o dispută asupra drepturilor sale suverane. El a spus că guvernul cipriot a cerut Turciei să negocieze și delimitarea frontierelor maritime ale celor două țări. „Vrem ca Turcia să facă parte din această cooperare, preferăm să avem relații excelente cu vecinii noștri, dar este vorba de Turcia … Problema din regiune este Turcia”, a spus el.

Ambasadorul SUA în Cipru, Kathleen Doherty, a declarat că SUA sprijină dreptul Ciprului de a-și dezvolta și exploata resursele naturale și consideră că „răspunsurile militare la eventuale litigii comerciale sunt inadecvate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *