Acasă » Electricitate » Claudiu Butacu: Procedurile de racordare a prosumatorilor ar putea fi simplificate și scurtate

Claudiu Butacu: Procedurile de racordare a prosumatorilor ar putea fi simplificate și scurtate

30 martie 2020
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

AFM a anunțat zilele trecute cine sunt primii 5.300 de beneficiari ai subvenției acordate de stat prin programul de încurajare a micii producții de energie electrică prin sisteme fotovoltaice instalate la domiciliu. Au trecut peste 6 luni de la lansarea înscrierilor în program… Oricum însă, începutul lucrărilor de execuție va fi amânat încă o dată, acum din pricina pandemiei de Covid-19! Am discutat cu unul dintre principalii susținători ai prosumatorilor în România, Claudiu Butacu – cofondator al inițiativei energiaTa.

“De 3 ani lucrăm împreună cu alte organizații și cu autoritățile publice pentru a face procesul cât mai simplu și cât mai avantajos pentru prosumatorii din România, atât din punct de vedere al duratei și al debirocratizării procesului de autorizare, cât și din cel al compensării pentru energia injectată în rețea”, a spus Claudiu Butacu.

Prosumatorul a devenit o realitate juridică în România în vara lui 2018, iar la 31 iulie 2019, raportările operatorilor de distribuție, sintetizate de energiaTA, arătau că existau 139 de prosumatori racordați la rețeaua electrică de distribuție. Dintre aceștia, 8 erau persoane juridice, 2 unități de învățământ, iar 129 erau persoane fizice. Cele mai recente date obținute de energiaTa arată că pe 18 februarie 2020, existau 303 prosumatori racordați, dintre care 43 erau persoane juridice, iar 260 persoane fizice. Cei mai mulți prosumatori (126) erau racordați la SDEE Transilvania Sud, iar cel mai puțini la E-Distribuție Dobrogea (3); Delgaz Grid S.A, E-Distribuție Banat și SDEE Transilvania Nord aveau între 40 și 50 de prosumatori racordați fiecare.

Înscrieți-vă AICI pentru SPRING COCKTAIL 2020 – VIDEO conferință ONLINE , pe 14 aprilie, de la ora 16.00!

Procedurile rămân complicate și se întind pe durate mari de timp, a mai spus Claudiu Butacu, deși termenele s-au redus considerabil față de situația din urmă cu 2-3 ani. Documentele pentru obținerea avizului tehnic de racordare (ATR) se pot trimite (depune) online sau prin poștă la toți distribuitorii.

“Pentru celelalte documente nu este clar, dar ar trebui să fie aceeași situație”, crede Claudiu Butacu. “Nu este clar câți oameni sunt disponibili în perioada aceasta pentru a lucra pe aceste avize/certificate; de asemenea, nu este clar cum se pot realiza într-o manieră sigură verificarea instalației clientului final și montarea contoarelor, precum și a celorlalte echipamente”, a subliniat el.

Într-un proiect de Ordin aflat în dezbatere publică până pe 16 martie, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE a enumerat 8 etape ale procesului de racordare și a inclus noi termene limită pentru fiecare dintre acestea. Ordinul nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial.

Noi termene propuse de ANRE

  • ATR se transmite prosumatorului în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de racordare și a documentației complete (față de 30)
  • 3 zile pentru contractul de racordare (față de 10)
  • 5 zile pentru montarea contorului
  • 5 zile pentru certificatul de racordare (față de 10)
  • 2 zile pentru punerea sub tensiune finală

“În perioada următoare, energiaTA își propune să lanseze Ghidul Prosumatorului și să contribuie la simplificarea procesului de autorizare și la reducerea TVA-ului pentru produsele și serviciile din zona energiei pentru prosumatori. Pe termen mediu sperăm să ajungem la 100.000 de prosumatori în România, iar pe termen lung, până în 2050, România să funcționeze 100% cu energie din surse regenerabile”, a mai spus Claudiu Butacu.

EnergynomicsTalk este un nou produs editorial lansat de platforma de comunicare Energynomics pentru a încuraja continuarea dialogului profesional în comunitatea energetică din România în perioada stării de urgență și a restricțiilor imipuse prin distanțarea socială.

EnergynomicsTalk Andrei Ceclan: Sunt mulți consumatori în regim de mers în gol al căror consum poate fi limitat

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *