Electrocentrale Bucureşti (Elcen) va închiria capacităţi modulare de producţie a energiei termice abia pentru iarna viitoare, întrucât lucrările de punere în funcțiune ar fi durat până la trei luni, a declarat pentru Energynomics, administratorul Elcen, Claudiu Crețu.
Inițial, Elcen intenționa să realizeze conectarea capacităților în urma unei proceduri de urgență, pentru a suplini pierderile de agent termic în special din sectoarele 2 și 3.
Astfel, au existat discuții cu câteva firme, care, însă, s-au retras după ce au constatat că procedurile tehnice și montajul ar fi durat prea mult.
”Firmele respective s-au retras, pentru că la momentul analizei tehnice, în teren, și-au dat seama că nu durează doar o lună, ci două-trei luni. Ele pot fi implementate, tehnic, abia în primăvară, când nu ar mai fi nevoie de ele. Le putem conecta, însă, la vară, pentru sezonul viitor. Finanțarea este asigurată prin forțele noastre proprii”, a spus Crețu.
Inițial, se dorea implementarea proiectului la CET Sud, însă ulterior s-au mai reparat din conducte, iar proiectul va fi implementat pentru iarna viitoare, cel mai probabil, la CET Titan.
”O să facem analiză pentru anul viitor, licitații, iar lucrările vor avea loc vara. Realist, ca să aibă efect, trebuie puse la CET Titan. Nevoia acolo este, pentru a îmbunătăți parametri în Colentina, Pantelimon, și zona care suferă. La CET Sud s-ar fi montat mai repede, însă degeaba le-am fi pus, dacă rețeaua nu ne-ar fi permis. Între timp, am reparat câteva capacități”, a adăugat el.
Ministrul Virgil Popescu a anunțat la mijlocul lunii decembrie 2020 că Elcen va închiria capacităţi modulare de producţie a energiei termice, pe care le va monta în diverse zone ale Capitalei, pentru a suplini pierderile uriaşe din reţeaua de termoficare.
El a subliniat că bucureştenii trebuie să ştie că toate problemele legate de lipsa apei calde şi a căldurii pleacă de la reţeaua primară.
“Acum patru ani, pierderile erau de 800 de tone pe oră. Astăzi sunt de 2.500 de tone pe oră, acolo a ajuns neinvestiţia, nepăsarea, acolo e reţeaua. Trebuie să facem eforturi ca în această iarnă sistemul să fie ţinut în stare de funcţionare şi echilibru”, a spus ministrul.
“În paralel, trebuie să găsim soluţii pentru a mări capacitatea de producţie, pentru a suplini aceste pierderi, pentru că iarna asta, vrem, nu vrem, trebuie să o trecem aşa. Elcen a luat decizia să caute şi a găsit capacităţi suplimentare modulare de închiriat, să le pună în diverse zone, în zona sudului, ca să poată produce cât mai multă energie termică şi să suplinească aceste pierderi. E un efort uriaş pentru a asigura confortul termic, ne cerem scuze bucureştenilor pentru ce se întâmplă, dar trebuie să ne pregătim pentru iarnă. Încă Dumnezeu ne ajută că e cald, dar nu ştim cât va dura. În acest moment ne pregătim să montăm aceste capacităţi modulare în diverse zone din Bucureşti”, a mai spus Popescu.
El a susţinut că trebuie demarat proiectul unei noi centrale pe amplasamentul fostului CET Titan, pentru a echilibra sistemul bucureştean.