Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) propune Ministerului Energiei să păstreze în structura sa un departament dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii, condus de un secretar de stat provenit din mediul IMM-urilor, scrie Bursa. În Guvernul Cioloş, IMM-urile nu mai figurează în titulatura vreunui minister.
Un astfel de department este necesar pentru elaborarea strategiilor şi punerea în aplicare a prevederilor Legii 62/2014 privind IMM-urile, reglementarea domeniului, reprezentarea intereselor firmelor în relaţia cu instituţiile şi autorităţile publice, medierea de credite pentru IMM-uri şi elaborarea de proiecte de susţinere a firmelor mici şi mijlocii finanţate prin programul de relansare economică a UE, subliniază Consiliul.
„De asemenea, propunerea CNIPMMR are în vedere importanţa sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii la nivel naţional (98% din întreprinderi fiind IMM), importanţă recunoscută şi la nivel european, întreprinderile mici şi mijlocii fiind considerate o prioritate politică pentru UE, ele constituind peste 98% din întreprinderile europene, furnizând peste 67% din locurile de muncă în sectorul privat din UE şi generând 58% din valoarea adăugată brută generată de întreprinderi în UE. IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei României, reprezentând un factor cheie pentru creştere economică, inovare, ocupare a forţei de muncă şi integrare socială”, arată CNIPMMR într-un comunicat, citat de Bursa.