Acasă » Interes general » Macroeconomie » Coface: economia României va creşte în acest an cu 2,7%

Coface: economia României va creşte în acest an cu 2,7%

4 februarie 2015
Interes general
energynomics

Coface estimează că economia României va creşte în acest an cu 2,7%, într-un scenariu de bază, faţă de maxim 2,5% în 2014, scrie Mediafax. “Astfel, în scenariul de bază avansul PIB-ului real pentru 2015 este estimat la 2,7%, existând posibilitatea de a varia între 2,5 şi 3%, în condiţiile în care agricultura va înregistra o dinamică apropiată de tendinţa pe termen lung”, scrie în comunicatul Coface.

Creşterea din 2015 va fi susţinută de consumul privat, aportul mai important al formării brute de capital, atât în mediul privat cât şi public, un aport 0 la creşterea economică din partea agriculturii şi aportul negativ din partea relaţiilor comerciale externe, arată Coface.

Constantin Coman, directorul din România al Coface, susține că în acest an consumul privat va crește mai timid decât anul trecut, în principal din pricina datoriilor care apasă pe bugetul gospodăriilor. Acest element reiese din datele privind soldul creditelor către populaţie şi companii, nivelul creditării înregistrând o contractare şi nivelul depozitelor.

„Economia României rămâne în continuare fără motoare de creştere sustenabilă pe termen mediu. Astfel, consumul şi producţia industrială, principalii piloni care au susţinut creşterea economică din anul 2014, vor decelera în anul curent, primul pe fondul apetitului redus de creditare şi al continuării procesului dezîndatorării, iar aal doilea pe fondul temperării exporturilor, care vor fi depăşite de dinamica importurilor pentru prima dată în ultimii patru ani”, a explicat Coman.

FMI şi Comisia Europeană anticipează că România va înregistra în acest an o creştere economică de 2,5%.

Compania estimează pentru începutul anului o inflaţie anuală de sub 1%, urmând ca aceasta să înregistreze un trend crescător către ţinta BNR, de 2,5%, în a doua jumătate a anului. Astffel, inflaţia medie anualizată pentru 2015 nu va depăşi 2%.

În ceea ce privește evoluția privind insolvențele, „estimăm şi pentru 2015 un număr mare de insolvenţe, cu efecte asupra numărului de locuri de muncă şi a economiei în general. Pericolul vine din zona companiilor medii, mari. Rămâne aceeaşi îngrijorare pentru economia românească, vom asista la insolvenţe medii, mari, mai ales pe fondul controalelor ANAF, al cazurilor de evaziune fiscală”, a declarat Constantin Coman.

Cele mai mari aşteptări pentru anul 2015 vin dinspre zona formării brute de capital, finanţate prin cheltuielile publice, precum şi absorbţiei în creştere a fondurilor europene. „Mediul microeconomic rămâne instabil, fiind marcat de termene de încasare foarte extinse a creanţelor ce alimentează interdependenţe ridicate între companii”, a adăugat Coman.

Prognozele anului în energie, la Spring Cocktail 2015 – mixed by energynomics.ro

Prognozele anului pentru sectorul energetic, un domeniu care angrenează pe lanțul valoric aproape 500.000 de locuri de muncă, vor fi dezbătute la Spring Cocktail 2015, un eveniment special marca energynomics.ro. Pe 26 martie, așteptările, speranțele și eforturile personale ale celor mai de seamă decidenți din companiile fruntașe ale domeniului vor da piept cu estimările realizate de specialiști cu experiență consistentă în informații pentru afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *