Combustibilii şi serviciile de transport aerian s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie, faţă de luna noiembrie, în timp ce scăderi de preţuri mai consistente s-au consemnat la energia termică, citrice şi alte fructe meridionale precum şi la serviciile de apă, canal şi salubritate.
Conform INS, combustibilii s-au scumpit cu 1,73% în decembrie faţă de noiembrie, iar faţă de luna decembrie 2019 s-au ieftinit cu 6,81%. Energia termică s-a ieftinit cu 1,04% în decembrie faţă de luna anterioară, dar s-a scumpit cu 2,76% faţă de ultima lună a anului 2019.
Datele INS mai arată că preţurile serviciilor de transport aerian au urcat 26,76% în decembrie 2020 comparativ cu luna anterioară, şi cu 10,02% faţă de decembrie 2019.
Serviciile de apă, canal şi salubritate s-au ieftinit 0,2% în decembrie 2020 faţă de noiembrie, dar sunt mai scumpe cu 3,84% raportat la decembrie 2019.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date joi publicităţii, preţul cartofilor a urcat în decembrie cu 2,46% comparativ cu luna anterioară, dar s-au ieftinit cu 28,49% raportat la decembrie 2019, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, în luna decembrie citricele şi alte fructe meridionale s-au ieftinit cu 4,88% comparativ cu luna anterioară, şi cu 4,18% faţă de decembrie 2019.