Comisia Europeană (CE) pregătește o directivă privind energia regenerabilă pentru perioada post-2020, iar procesul de consultare publică s-a încheiat pe 10 februarie. Reacția Asociației Burselor Europene de Energie (Europex) s-a îndreptat spre o susținere clară a măsurilor care să diminueze efectele negative neprevizionate pe care cadrul actual european din domeniu le-a generat.
“Cadrul actual a avut ca rezultat efecte conexe negative semnificative, cum ar fi distorsiuni ale prețului pieței angro. Cheia pentru a contribui la asigurarea stabilității, transparenței și integrității pentru investitori este să se continue tranziția către scheme de susținere concurențiale, bazate pe piață, în acele cazuri în care susținerea este încă necesară. Aceasta ar trebui să fie realizată într-o manieră armonizată la nivelul Uniunii Europene. Indiferent de sistemul de sprijin, ar trebui pus accent pe consumatori, pe întărirea și utilizarea sistemului bazat pe garanții de origine.
Utilizarea garanțiilor de origine împuternicește consumatorii să își aleagă tipul preferat de sursă(e) de energie electrică și poate să contribuie, astfel, la sporirea investițiilor în domeniul surselor regenerabile de energie. Interesele pe termen lung ale Uniunii Europene în promovarea energiei regenerabile vor fi servite cel mai bine dacă este pus accent pe deplina integrare a surselor regenerabile de energie în rețea și sistemul electroenergetic ca ansamblu și nu prin măsuri parțiale și subvenții distorsionante. Conceptele, cum ar fi responsabilitatea deplină de echilibrare pentru toate sursele de producere, agregatorii, sistemele centralelor electrice virtuale și o prognoză îmbunătățită a producerii din surse regenerabile de energie ar trebui să aibă poziție centrală în aceasta”, precizează un comunicat al Europex.