Aquila, cea mai mare companie din domeniul distribuției, a anunțat inaugurarea unei centrale solare de 0,1 MW și a lansat prima sa Strategie de Sustenabilitate (ESG), care vizează trei direcții strategice principale, pentru perioada 2022-2026: mediu și schimbări climatice, capital uman și comunități, etică și guvernanță.
Țintele de sustenabilitate ale companiei au în vedere reducerea cu 10% a emisiilor de gaze cu efect de seră în următorii cinci ani, implementarea unei serii de proceduri conforme cu principiile achizițiilor verzi, reducerea cantităților de ambalaje de plastic și folosirea unor alternative reutilizabile, precum și evaluarea impactului activității Aquila asupra resurselor de apă.
„Credem în dezvoltarea durabilă a afacerii noastre și ne implicăm în adoptarea unor soluții sustenabile în operațiunile curente și în strategia noastră de creștere pe termen lung. Nu ne oprim aici și adaptăm cultura noastră organizațională la noile angajamente asumate prin strategia ESG. Iar împreună cu partenerii, clienții și furnizorii noștri, creăm locuri de muncă echitabile pentru angajați și ne implicăm activ pentru a îmbunătăți condițiile de viață din comunitățile noastre”, declară Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane Aquila.
Compania anunță și inaugurarea primei sale centrale fotovoltaice, situată în Ploiești, o investiție exclusiv proprie care va fi amortizată în circa patru ani. Curentul electric generat de centrală va fi folosit pentru necesitățile companiei, iar cantitățile suplimentare vor fi vândute în sistem, societatea urmând să obțină și calitatea de prosumator. Centrala are o capacitate de 0,1 MW și este compusă din 222 de panouri, desfășurate pe o suprafață de 720 metri pătrați.
„Prin această investiție continuăm demersurile de creștere a sustenabilității afacerii noastre, potrivit noii strategii ESG și țintelor de creștere a eficienței operaționale și a valorii companiei. Investițiile în energie regenerabilă reprezintă o soluție pe termen lung la provocările climatice și totodată contribuie la îmbunătățirea rezultatelor financiare ale Aquila. Ca lider în domeniul distribuției, suntem deciși să impunem standarde de mediu cât mai ridicate, pe care industria să le preia și să le dezvolte,” declară Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane Aquila.
Strategia ESG a companiei vizează, de asemenea, implementarea unor măsuri de reducere și reciclare a ambalajelor și deșeurilor, precum și implementarea unui sistem integrat de management al sănătății, siguranței, mediului și social la nivel de grup. Mai mult, în următorii cinci ani, Aquila și-a propus creșterea numărului de femei în poziții de conducere, menținerea a aproximativ 3.000 de locuri de muncă, implementarea strategiei de decarbonare a afacerii, precum și asigurarea unui lanț de aprovizionare sustenabil.
Aquila a înregistrat, la 30 septembrie 2021, un profit net de 43,8 milioane lei, în creștere cu 21% față de aceeași perioadă a anului 2020, cel mai mare de la înființarea companiei. Veniturile au crescut cu 19%, ajungând la 1.376 milioane lei în perioada de raportare, în principal din creșterea organică a zonei de distribuție și achiziția companiei Trigor AVD, unul din primii jucători de pe piața de distribuție de bunuri de larg consum din Republica Moldova.