Acasă » Regenerabile » Eolian » Companiile eoliene: provocări legate de TVA în etapa de investiţii (analiza Mazars)

Companiile eoliene: provocări legate de TVA în etapa de investiţii (analiza Mazars)

2 septembrie 2014
Analize
energynomics

În conjunctura națională și europeană actuală, care tinde să eclipseze perspectivele energiei reutilizabile, cel puțin deocamdată, investitorii în energia verde s-ar putea confrunta şi cu alte provocări de natură să producă un impact direct asupra proiecţiei de cash-flow.

Investitorii şi-au elaborat planurile de afaceri bazându-se pe o legislație existentă, însă aceasta a fost ulterior schimbată. Acest lucru a afectat încrederea pe care ei o aveau în mediul local, influenţând implicit volumul investițiilor străine în România, ceea ce a produs un impact direct asupra taxelor și impozitelor încasate de bugetul statului.

Rambursarea TVA

Pe lângă modificările neprevăzute aduse legislației în domeniu (respectiv descreșterea numărului de certificate verzi acordate), există din ce în ce mai multe cazuri în care autoritățile fiscale române se opun rambursării TVA plătită de societățile comerciale din sectorul energetic în etapa de investiții. Cum sumele investite sunt consistente în astfel de proiecte, cum ar fi stațiile de energie eoliană, refuzul autorităților fiscale de a rambursa TVA poate avea un impact advers considerabil asupra fluxului de trezorerie al companiilor și chiar asupra susţinerii activității.

Legea română cu privire la taxa pe valoare adăugată permite deducerea TVA în cazul achizițiilor, cu condiția ca acestea să fie efectuate în scopul obținerii unor venituri impozabile. Prevederile legale permit de asemenea persoanelor impozabile să deducă TVA de plată din momentul în care își manifestă intenția de a desfășura activități economice. Este evident că producerea energiei verzi reprezintă o activitate economică din perspectiva TVA. Totuși, în timpul unui audit fiscal, ar trebui să se demonstreze faptul că achizițiile din etapa de investiție a unui proiect sunt efectuate în legătură cu operațiunile economice viitoare, care vor genera venituri impozabile. Ar putea fi și mai dificil să se demonstreze acest lucru atunci când persoana impozabilă nu a început încă să desfășoare activități economice. Această situație conduce la sume mari reprezentând TVA plătite, fără a avea şi TVA de încasat la nivelul respectivei societăți comerciale.

Legea română cu privire la taxa pe valoare adăugată permite deducerea TVA în cazul achizițiilor, cu condiția ca acestea să fie efectuate în scopul obținerii unor venituri impozabile

În cazul în care societățile comerciale folosesc în etapa de investiție diverse servicii precum cele pentru studii geologice, studii de evaluare a mediului, analize ale potențialului eolian, alte servicii de consultanță și de management şi studii tehnice, acestea ar putea fi obligate să demonstreze că respectivele servicii au fost prestate efectiv în beneficiul lor direct și în scopul desfășurării activității. Pot demonstra acest lucru furnizând diverse documente justificative ca, de pildă, rapoarte, situații de lucrări, grafic de îndeplinire a acestora etc. Autoritățile fiscale române solicită adesea astfel de documente justificative care prezintă clar natura, scopul și prestarea efectivă a serviciilor de care au beneficiat societățile implicate.

Sentințe pronunțate de Curtea Europeană de Justiție

Pe de altă parte, societățile comerciale ar trebui să demonstreze faptul că achizițiile au fost efectuate în scopul obținerii unor venituri impozabile. Dreptul de folosință a terenului, permisele și aprobările necesare deja obținute pentru lucrările de construcție a unei stații eoliene sunt condiții preliminare pentru funcționarea ulterioară a parcului eolian și ar putea demonstra intenția respectivei societăți comerciale de a obține venituri.

În plus, deoarece România este membră a Uniunii Europene, ar trebui luate în considerare sentințele pronunțate de Curtea Europeană de Justiție atunci când sunt interpretate prevederile legislației interne cu privire la TVA. Inspectorii fiscali ar trebui să fie la curent cu aceste sentințe, să le interpreteze și să le aplice ca atare în legislația românească. Pe parcursul controalelor fiscale și atunci când se întocmesc contestațiile la deciziile nefavorabile emise de autoritățile fiscale române, este recomandabil ca societățile comerciale să facă uz de sentințele Curții Europene de Justiție atunci când se confruntă cu cazuri similare. Mai mult, pot fi luate în considerare nu numai sentințele date de Curte, dar și judecata în fond a cauzei atunci când sunt analizate implicațiile anumitor tranzacții din punctul de vedere al TVA.

De exemplu, concluzia Curții Europene de Justiție în cazul C-400/98 Breitsohl a fost că „dreptul de deducere a TVA pentru tranzacții efectuate în vederea unei activități economice planificate există și atunci când autoritatea fiscală cunoaşte, din momentul efectuării primei evaluări fiscale, faptul că activitatea economică avută în vedere, care urma să genereze tranzacții impozabile, nu se va desfășura.”

Potrivit judecății în fond a cauzei C-268/83 Rompelman, având în vedere principiul neutralității fiscale în materie de TVA, cheltuielile cu investițiile efectuate pentru demararea activității ar trebui considerate activități economice. Dacă s-ar considera că activitatea economică începe doar din momentul în care sunt generate venituri impozabile, atunci ar fi încălcat principiul neutralității fiscale în materie de TVA.

Prin urmare, sentințele menționate mai sus vin în sprijinul opiniei conform căreia simpla intenție de a efectua furnizări impozabile de bunuri ar trebui să dea dreptul contribuabilului să solicite și să obțină rambursarea TVA, în măsura în care îndeplinește condițiile obligatorii în acest sens (de ex. facturi emise corect).

În concluzie, pentru societățile comerciale care investesc în proiecte ce vizează energia reutilizabilă (așa cum sunt fermele eoliene), dar care nu au obținut încă venituri impozabile pentru că proiectele nu au fost finalizate, procesul de rambursare a TVA aferentă poate fi o grea încercare. Totuși, dat fiind că furnizarea energiei electrice și acordarea certificatelor verzi sunt operațiuni supuse mecanismului taxării inverse (nu se generează TVA de colectat), taxa pe valoare adăugată aferentă ar trebui rambursată pentru că, în caz contrar, este pierdută.

–––––––––––––––––-

Articolul integral poate fi citit în numărul din iunie al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești gratuit numărul următor (septembrie 2014), în format tipărit, scrie-ne la adresa [email protected], pentru a te include în lista de distribuție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *