Consorțiul implicat în derularea proiectului EDDIE (EDucation for DIgitalization of the Energy) a organizat evenimentul final al proiectului – ”EDDIE Final Event and LSP on the Digitalisation of the Energy System” – după aproape patru ani de activitate constantă a partenerilor implicați in implementarea proiectului. Evenimentul a avut loc joi, 14 decembrie 2023, la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană din Bruxelles și a fost dedicat identificării și evaluării decalajelor si nevoilor in ceea ce privește competențele profesionale, dar și a politicilor cu impact relevant și a reglementărilor din sectorul energetic, în vederea tranziției energetice prin digitalizare. Accentul evenimentului a fost pus pe era digitală emergentă din sectorul energetic, dar și pe drumul către construirea unui Parteneriat (large-scale parnership – LSP) în cadrul inițiativei Pactului UE pentru Competențe (EU Pact for Skills), beneficiind de Strategia Sectorială de Competențe care va fi dezvoltată de proiectul EDDIE. Un punct important în cadrul evenimentului este legat de anunțul făcut de Comisia Europeană (CE) care promovează acest parteneriat strategic pentru competențe în avansarea digitalizării sistemului energetic.
EDDIE FINAL PROJECT MEETING – SESIUNEA 1
Deschizând Evenimentul Final EDDIE, Miguel Ángel SÁNCHEZ FORNIÉ – Cercetător Asociat în cadrul universității COMILLAS, și coordonator al proiectului, a subliniat scopul evenimentului de a prezenta toate rezultatele, realizările și concluziile proiectului EDDIE, precum și de a promova Parteneriatul (LSP), care reprezintă un pas înainte în răspunsul UE pentru deficitul de competențe profesionale asociate tehnologiilor care caracterizează tranziția către energia curată. În discursul său introductiv, Miguel Angel a subliniat că „principalul obiectiv al strategiei dezvoltate de proiectul EDDIE (sector skills strategy alliance) a fost să dezvolte un plan cuprinzător pentru digitalizarea sectorului energetic european, pentru a permite corelarea dintre cererea actuală și viitoare de competențe profesionale necesare pentru digitalizarea sectorului energetic și oferta de programe de studiu – furnizarea unor programe îmbunătățite de educație vocațională și profesională, dar și dincolo de aceasta (în mediul universitar și de învățare pe tot parcursul vieții)”.
După o scurtă introducere, coordonatorul proiectului l-a invitat pe Pavol Krempasky, ofițerul de proiect pentru EDDIE, să adreseze câteva cuvinte în contextul evenimentului final, corelat cu viziunile CE pentru un viitor mai verde, mai digital și mai rezilient. Acesta a evidențiat colaborările, sinergiile și inovațiile realizate în cadrul proiectului ca modalitate de angajament în avansarea transformării digitale a sistemelor energetice, aliniindu-se perfect cu obiectivele strategice ale Uniunii Europene pentru sustenabilitate și eficiență. Realizările proiectului EDDIE au deschis calea pentru dezvoltarea parteneriatelor la scară mare, cu scopul de a genera schimbări semnificative în acest sector critic. CE va beneficia de devotamentul și expertiza tuturor părților implicate și va valorifica cunoștințele dobândite din proiectul EDDIE în eforturile sale pentru realizarea unui context energetic durabil și integrat digital.
Mai departe, Roberto ZANGRANDI – Secretar General – E.DSO, a ținut o prelegere introductivă în care a menționat că discuția despre digitalizare este un aspect important pentru asociația distribuitorilor de energie și ca E.DSO va continua să sprijine procesul de digitalizare a sistemului energetic, iar distribuitorii mari sunt extrem de atenți în a acoperi decalajele/inadvertențele dintre competențele profesionale necesare în industrie. Preocupările actorilor din domeniul energetic sunt semnificative în contextul dezvoltării și reconversiei competențelor profesionale ale resurselor umane. Zangrandi a subliniat că „rolul LSP este de a coopera cu mediul academic, universitățile și instituțiile de învățământ, în scopul promovării și susținerii evoluției sistemului energetic în noua paradigmă a digitalizării”.
Dr. Panos KOTSAMPOPOULOS – Cercetător principal la Universitatea Națională Tehnică din Atena (NTUA), a abordat lacunele și nevoile de competențe profesionale prezentând principalele rezultate ale WP2. El a început prin a descrie metodologia utilizată, provocările, nevoile de competențe actuale și emergente, dar si lipsa de competențe. Panos a menționat, de asemenea, chestionarele/sondajele efectuate, subliniind că domeniul cheie care prezintă lacune asociate competențelor profesional în ceea ce privește digitalizarea converg către managementul și analiza datelor, big data, securitatea cibernetică și competențele de programare și dezvoltare. „Sectorul electricității prezintă cele mai mari lacune in ceea ce privește competențele profesionale”, a subliniat el. „Programele universitare, platformele de formare online și programele de formare industrială acoperă mai multe aspecte ale digitalizării, dar există mult loc de îmbunătățire pentru a stimula transformarea digitală”, a mai adăugat el.
Michela CREMONA – Ofițer de proiecte la E.DSO, a vorbit despre subiectul privind identificarea, clasificarea și caracterizarea actorilor și părților interesate și implicate, abordat în mare parte în WP3. Procesul din spate a fost acela de a identifica mai întâi părțile implicate și interesate (industrie, educație, administrație, social și altele), de a le mapa pe baza măsurărilor de impact și de a crea în final o rețea foarte bine conectată. Michela s-a referit la „rețeaua strategică”. “Baza de date conține în acest moment 55 de membri și 25 de entități”. Ea a spus că „platformele care oferă și promovează locuri de muncă, platforme de programe de formare, platforma care promovează diverse instrumente si servicii au fost identificate și utilizate pentru a creste interesul celor implicați”.
Berna BALCI – Cercetător asociat la Universitatea RWTH Aachen a abordat subiectul contextului UE pentru competențe și modul în care pot fi dezvoltate sinergiile. Berna Balci a menționat că subiectul a fost abordat în proiect prin evaluarea politicilor și cerințelor, parte a WP4 care a vizat pregătirea și evaluarea celor mai bune practici pentru Educația și Formarea Profesională (VET) și Învățarea pe tot parcursul vieții (LLL) la nivel național, regional și european și despre sinergiile cu inițiativele si proiectele europene. Ca atare, au fost colectate o serie de bune practici pentru VET, învățământul universitar și LLL. „Una dintre sinergii este accentul pus pe alfabetizarea digitală, competențele digitale și fluența digitală în educație”, a menționat ea.
Fernando DE CUADRA – Profesor, COMILLAS și coordonator al proiectului a vorbit despre strategia de tip Blueprint și despre strategia sectorială pentru competențe. Fernando de Cuadra a prezentat metodologia și sarcinile strategiei dezvoltate de EDDIE, dar și rezultatele pe baza a 4 servicii propuse (platforme pentru diseminare, formare, locuri de muncă și alte servicii si instrumente). Principalele rezultate ale strategiei sunt „Entitatea” (Asociația) care va duca mai departe cercetarea si rezultatele proiectului EDDIE și LSP care va contribui la creșterea competitivității și îmbunătățirea programelor de formare, dar și la noi inițiative în domeniul digitalizării sistemului energetic. „Portalul de cercetare și diseminare, care va fi un observator viu al tehnologiilor, de ultimă generație, informează atât furnizorii de formare, cât și companiile despre nevoile viitoare, astfel încât să poată anticipa planurile lor de formare”, a subliniat de Cuadra. Alte idei sunt programele de formare, locurile de muncă, piața de sisteme și alte servicii.
Eduardo Lessa – NTT Data a vorbit despre implementarea platformei de programe de training. În primul rând, Eduardo Lessa a detaliat ce reprezintă EDDIE Database: agregator de informații al site-ului online pentru a gestiona varietate de informații și date referitoare la digitalizarea sectorului energetic. În contextul bazei de date, un program de instruire este un set de câmpuri structurate compilate și gestionate de Editorul Oficial de Conținut al viitoarei Entități/Asociații. Mai departe, explică el, „sunt 2 actori, furnizorul de programe de instruire și consumatorul programe” care au posibilitatea de a filtra conținutul și de a accesa trainingul de interes și de a citi toate informațiile aferente. ”Următorul pas în dezvoltarea platformei de training va consta în actualizări viitoare după feedback de la utilizatori, flux de lucru de validare, asistent virtual și opțiunea de a replica un training existent.
Alexandro CHRONIS – Cercetător, NTUA a prezentat experiențele de validare și site-urile pilot. Pilotul central a fost efectuat în orașul Aachen și în 4 locații printre care Köln, Atena, Milano și Spania. Implementarea a fost urmată de o evaluare pentru a măsura impactul activităților asupra participanților. Alexadro Chronis a dezvăluit că „principala concluzie din cadrul pilotului de la Aachen este înțelegerea și interesul sporit al participanților legat de sistemul energetic și digitalizarea in contextul tranziției energetice, concentrarea pe explorarea si potențialul carierei in industrie, potențialul de îmbunătățire al aplicațiilor practice, abordări interactive care sunt eficiente în motivarea participanților și în creșterea interesului acestora pentru o cariera in industria energetica”
Masa rotunda pentru Asociația EDDIE pentru competente digitale in energie
Moderatorul sesiunii Roundtable for the Association for Digital Skills in Energy, (ca parte a sesiunii 1), Miguel Ángel SÁNCHEZ FORNIÉ, a introdus experții si a condus discuțiile, menționând că în ianuarie 2024, în acord cu legislația belgiana, va fi înființată o asociație cu personalitate juridică, de tip non-profit care va duce mai departe activitatea începută in cadrul proiectului EDDIE.
Zabala Innovation (firma internațională de consultanță lider în strategie de inovare și finanțare R&D), reprezentată de Alessandro PROVAGGI și Maria Laura TRIFLETTI, a prezentat modul în care vor sprijini înființarea și managementul noii Asociații. „Zabala este încântata să facă parte din inițiativă, deoarece am susținut Comillas și în etapa de redactare a propunerii. Sunt unele proiecte care aduc foarte multă valoare sectorului energetic și EDDIE este un astfel de proiect”, a menționat Alessandro Provaggi. În plus, Maria-Laura Trifletti a subliniat ca „entitatea EDDIE, asociația, va funcționa pe baza unui set de obiective strategice (trebuie să fie aliniate cu intențiile CE, cum ar fi sprijinirea inițiativelor de cercetare și educație care promovează alfabetizarea digitală) și obiective operaționale (menținerea și îmbunătățirea strategiei dezvoltate în cadrul proiectului EDDIE).”
PIERSTONE Bruxelles (firmă de avocatură pentru economia digitală), reprezentată de Patrice VANDERBEEKEN, a prezentat modul în care a susținut elaborarea statutului viitoarei asociații. Opțiunea a fost pentru o entitate non-profit obișnuită (coordonata de un director), care poate avea membri permanenți (taxa de membru, drepturi de vot în Adunarea generala, participare la grupurile de lucru) și membri asociați (contribuție la anumite costuri, fără drept de vot în adunarea generala). Asociația va avea un secretariat pentru managementul zilnic și un președinte/director pentru toate problemele față de terți. Patrice VANDERBEEKEN, a menționat că „înființarea nu trebuie să dureze mai mult de 2 săptămâni și aceasta entitate va avea personalitate juridică”.
LARGE-SCALE PARTNERSHIP (LSP) ON THE DIGITALISATION OF THE ENERGY SYSTEM – SESIUNEA 2
Moderatorul sesiunii ”LARGE-SCALE PARTNERSHIP (LSP) ON THE DIGITALISATION OF THE ENERGY SYSTEM” a fost Mr. Miguel SANCHEZ-FORNIE care a condus discuțiile la care au participat mai mulți experți.
Karsten KRAUSE – Coordonator de sector, Direcția Generală Energie (DG ENER) din cadrul Comisiei Europene a subliniat că există o tendință pozitivă în ceea ce privește ocuparea forței de muncă în sectorul energetic și se urmărește nu numai în industrie, ci și în IMM-uri. Pe baza chestionarelor, s-a constatat că aceste tipuri de companii s-au confruntat deja cu unele lipsuri atunci când au avut nevoie de noi angajați. „Industria și sectorul energetic trebuie să beneficieze de abilitățile și competențele tehnice necesare pentru o tranziție industrială curată”. Digitalizarea este unul dintre factorii determinanți pentru sectorul energetic. „Am vorbit în această dimineață despre Planul de acțiune (Digitalising the energy sector – EU action plan) pe care l-am publicat și încercăm să vedem ce ar putea însemna inovarea digitală pentru sectorul energetic care se îndreaptă către acest obiectiv și are nevoie de modele de afaceri digitale în industrie, pentru consumatori și pentru IMM-uri”. Karsten Krause a subliniat că Parteneriatul la scară largă (LSP) privind digitalizarea sistemului energetic armonizează activitatea în diferite domenii și indică doar câteva repere care trebuie coordonate cu părțile interesate pentru a începe acordul de parteneriat.
Felix ROHN, Policy Officer, Directorate General for Employment, Social Affairs and Inclusion (DG EMPL), European Commission a subliniat că „exista acum din ce în ce mai multe parteneriate la scară largă (LSP), cum ar fi digitalizarea sistemului energetic și DG EMPL are rolul de a sprijini astfel de inițiative. Programul „Pact for Skills” și aceste parteneriate de tip „Large-Scale Partnership” sunt aici pentru a rămâne și pentru a sprijini inițiativele și ne dorim, desigur, să observăm munca, programele de formare, oamenii care sunt instruiți și își schimbă cariera datorită impactului pe care îl aduce acest LSP.”
Discutie de tip panel pentru Acordul de Parteneriat LSP pentru Digitalizarea sistemului energetic
Moderatorul, Miguel Ángel SÁNCHEZ-FORNIÉ, a prezentat experții au participat la discuții și a menționat provocările din sectorul energetic, precum și faptul că există o transformare fără precedent. „Viziunea strategică menționată în Planul de Acțiune UE pentru Digitalizarea sectorului energetic subliniază importanța creării unui LSP (large-scale partnership) privind competențele pentru digitalizarea sectorului energetic cu viziunea de a realiza competențele digitale, așa cum cere industria energetică europeană, în contextul tranziției energetice, construind pe baza rezultatelor și activităților proiectului EDDIE”.
Nikos HATZIARGYRIOU – National Technical University of Athens – NTUA a subliniat importanța platformei ETIP-SNET în a susține membrii parteneriatului. ”ETIP-SNET este o platformă care a reunit toți factorii interesați din energie, adică TSO, DSO, generare, utilizatori flexibili, regenerabile, stocare, ICT și, de asemenea, cercetare și mediul universitar, ceea ce constituie un instrument important în dezvoltarea competențelor profesionale,” a încheiat Nikos Hatziargyriou pledoaria pentru interesul ridicat al ETIP-SNET pentru activitățile de parteneriat.
Dl. Vasileios ZOTAKIS, Novel Group Sarl – NOVEL a reamintit observațiile legate de existenta unei cereri mari de competențe profesionale în ceea ce privește securitatea cibernetică, managementul datelor și decalajul în Platformele de E-Learning care ar putea fi dezvoltate. „Materialele de instruire și standardizarea sunt cele mai importante. Acesta este de fapt primul pas, ceea ce am făcut până acum a fost deschiderea pieței digitalizării în sistemele energetice, implicarea instituțiilor publice și private care cooperează prin instrumente digitale”. Vasileios a subliniat că formarea în învățământul profesional și certificarea sunt cele mai bune instrumente necesare tinerilor în cadrul pieței muncii, care necesită cursuri de formare, specializări și conectarea acestora cu piața energiei.
Lorant DEKANY, European Network of Transmission System Operators for Electricity – ENTSO-E a subliniat ca acest LSP pentru digitalizarea sectorului energetic este o oportunitate uriașă, ceea ce impune un angajament ridicat pentru ENTSO-E din mai multe privințe. ”În prezent lucrăm la implementarea Planului EU de acțiuni pentru digitalizarea sistemului energetic și sperăm că acest LSP va crea forță de muncă cu competențele necesare și care va avea un impact inclusiv la nivel centralizat”.
Mihai Mladin, Centrul Roman al Energiei (CRE) a subliniat că proiectul EDDIE reușește să creeze sinergii în contextul proiectelor europene și să construiască într-un mod adecvat rezultatele proiectului. „Suntem în mijlocul tranziției energetice. Digitalizarea este un punct cheie. Există doi factori principali care determină tranziția energetică: creșterea ponderii generării din surse regenerabile de energie și generarea distribuită, iar acești doi implică digitalizarea sectorului energetic. În sfârșit suntem în poziția de a forma oameni calificați pentru a gestiona corect aceste soluții.” Mihai a mai subliniat și rolul important al proiectului EDDIE care a creat fundația pentru educație în domeniul digitalizării sectorului energetic, precum și sinergiile care s-au dezvoltat la nivel național și european în acest context.
În acest cadru, Comisia Europeană a publicat recent un articol care promovează parteneriatul strategic de tip LSP pentru competențele asociate digitalizării sistemului energetic. Acest nou parteneriat este o acțiune importantă identificată în Planul UE de acțiune pentru digitalizarea sistemului energetic, adoptat în octombrie 2022, pentru a îndeplini prioritățile Comisiei stipulate în Pactul verde european (green deal) și tranziția digitală – tot în conformitate cu Planul REPowerEU. Acesta va completa parteneriatele de competențe existente în ecosistemul industrial asociat surselor de energie regenerabile de tip on-shore și offshore, precum și parteneriatul de competențe pentru ecosistemul digital.
Concluzii
În observațiile finale, Cristiana MARCHITELLI, Policy Officer in cadrul Direcției Generale pentru Energie (DG ENER) din cadrul Comisiei Europene a evidențiat provocările cu care s-a confruntat în elaborarea Planului UE de acțiune pentru digitalizarea sectorului energetic în ceea ce privește implicarea consumatorilor, și a observat că pentru a stimula competitivitatea sectorul și pentru a crea servicii utile pentru societate, trebuie să avem o forță de muncă pregătită să creeze produse și servicii. ”Ce ar completa pe viitor acțiunile începute în cadrul proiectului EDDIE este legat de dezvoltarea și stabilirea unor obiective concrete, pentru care parteneriatul de tip LSP să indice calea de urmat, dar mi-aș dori ca odată înființată asociația mai sus menționată, toți partenerii să coopereze pentru a avea o idee clară asupra țintelor, reperelor și a planului de implementare”. Cristiana a conchis referindu-se la necesitatea de identificare a părților interesate și propunerea unui obiectiv care să conducă la rezultate concrete.