Acasă » Interes general » Concordia cere Guvernului reevaluarea suspendării dreptului la transparență decizională și dialog social

Concordia cere Guvernului reevaluarea suspendării dreptului la transparență decizională și dialog social

2 aprilie 2020
Interes general
energynomics

Confederația Patronală Concordia atrage atenția asupra faptului că suspendarea, de către Guvernul României printr-o Ordonanță de Urgență, a unora dintre normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social pe durata stării de urgență poate submina serios încrederea dintre stat și cetățeni, indispensabilă în această perioadă de criză.

”Ne referim la OUG 34/2020, adoptată la sfârșitul lunii martie, care derogă de la aceste norme pentru acte normative care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de urgență sau care sunt o consecință a instituirii acesteia”, spun oficialii Concordia.

”În aceste condiții nu este afectat doar parteneriatul social fundamental între Guvern, patronate, sindicate și societatea civilă, dar invită și celelalte puteri să procedeze în aceeași manieră. Există pericolul real al întreruperii colaborării atât cu Executivul, cât și cu Legislativul și autoritățile locale, pe anumite proiecte care nu sunt urgente, ceea ce poate conduce la derapaje grave și la reglementări făcute fără transparență.

Se deschide posibilitatea ca orice act normativ care face referire la pandemia COVID-19 – adică o mare parte a actelor normative ale perioadei următoare – să fi exceptat de la avizarea în Consiliul Economic și Social sau de la alte forme de transparență decizională.

Înțelegem importanța adoptării rapide a unor măsuri excepționale, dar lipsa transparenței va contribui la scăderea încrederii societății în lege”, se mai arată în comunicat.

”Inclusiv acest OUG, pe care-l criticăm, a fost adoptat fără avizul Consiliului Economic și Social. Confederația Patronală Concordia, convinsă de bunele intenții ale Guvernului, solicită reevaluarea acestor prevederi din OUG 34/2020. Doar prin dialog și cooperare putem depăși momentul dificil generat de criza COVID 19. Nici mediul de afaceri, nici sindicatele si nici societatea civilă nu pot fi excluse din procesul de consultare, pentru că sunt direct vizate de actele elaborate, iar activitatea lor poate fi reglementată prin acestea.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *