Acasă » Petrol și Gaze » Concurența a autorizat preluarea Ecoenergia de către Premier Energy

Concurența a autorizat preluarea Ecoenergia de către Premier Energy

1 februarie 2022
Furnizare
energynomics

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Premier Energy PLC, Cipru, preia producătorul de energie eoliană Ecoenergia SRL, România, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă.

Premier Energy este o societate care desfăşoară doar activităţi de tip holding, deţinând, în mod direct şi indirect, participaţii în diferite societăţi în România şi Republica Moldova.

În România, Premier Energy activează în domeniul gazelor naturale, atât în calitate de distribuitor, cât şi în calitate de furnizor, desfăşurând, totodată, şi activităţi conexe distribuţiei de gaze naturale, prin intermediul companiilor pe care le deţine.

Astfel, prin intermediul Ligatne Limited, deţine controlul asupra Premier Energy şi Ligatne Gas. De asemenea, prin intermediul Ligatne Limited şi Premier Energy S.R.L., Premier Energy P.L.C. deţine controlul indirect şi asupra societăţilor B.E.R.G. Sistem Gaz S.A. şi Premier Energy Trading S.R.L.

Ecoenergia este producător de energie electrică din sursă eoliană, operând un parc eolian cu o capacitate de 34,5 MW, situat în Comuna Stejaru, judeţul Tulcea.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *