Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care OMV Petrom SA externalizează către J. Christof E&P Services și Christof Private Firefighting Services unele operaţiuni şi servicii generale de suprafață conexe activităţilor de extracţie şi producţie a petrolului şi gazelor naturale, împreună cu activele şi angajaţii care le deservesc, a anunțat autoritatea.
În urma derulării unei proceduri de achiziție publică, consorțiul format din J. Christof E&P Services și Christof Private Firefighting Services a fost desemnat drept ofertantul cel mai bine clasat pentru lotul A (Zona de Producție Oltenia) și lotul B (Zona de Producție Muntenia Vest și Zona de Producție Moesia), urmând să semneze cu OMV un acord-cadru pentru furnizarea de servicii de suprafață și transport, servicii de operare și mentenanță minoră, servicii de pompieri și salvare, servicii de operare în teren, servicii de operare în facilități, servicii de operare în facilități de tratare.
Procedura presupune vânzarea unor bunuri mobile, închirierea unor bunuri imobile, precum și transferul unor salariați către consorțiu. La sfârșitul duratei contractului (opt ani de la data semnării de către OMV Petrom și consorțiu), unele active vor fi returnate către OMV Petrom.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.