Consiliul Concurenţei analizează, în prezent, dacă Transgaz a avut o responsabilitate în organizarea unor carteluri din care făceau parte firme care s-au înţeles la licitaţiile organizate de către companie, a anunţat, marţi, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.
„A fost un caz, acum doi ani, în care am sancţionat companii care au păgubit Electrica, care s-au înţeles şi au crescut preţul la echipamentele cumpărate de Electrica. Am descoperit că şi angajaţi Electrica au fost implicaţi în acest comportament şi atunci am sancţionat şi compania, ca facilitator al cartelului. Trebuie spus că, aparent, Electrica e păgubită, pentru că plăteşte un preţ mai mare, dar fiind un sector reglementat, costurile se transmit către clienţi. Avem o speţă cumva similară la Transgaz, în momentul de faţă, în care am constatat că mai multe companii s-au înţeles la licitaţii organizate de Transgaz. Aceste înţelegeri au implicat şi angajaţi din Transgaz. E important de precizat că vorbim despre fapte comise acum mai mulţi ani şi nu implică actualul management. E a doua oară când sancţionăm firme care au trucat licitaţia Transgaz. Acum, ce avem de analizat este dacă şi Transgaz a avut o responsabilitate în organizarea acestor carteluri”, a menţionat Chiriţoiu.
Luna trecută, Transgaz preciza, într-un comunicat transmis Agerpres, că investigaţia Consiliului Concurenţei privind contractele încheiate de către companie se referă la proceduri de atribuire care au avut loc în perioada 2009-2011, iar, în prezent, toate licitaţiile sunt organizate online, pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice – SICAP.