Conducerea Foraj Sonde Craiova (FOSB), companie românească de foraj pentru industria de petrol şi gaze, le propune ac¬ţio¬narilor distribuţia, prin acordare de dividende, a 9 milioane lei din profitul firmei în anul 2015. Dividendul brut pe acţiune urmează să fie de 0,014 lei, echivalentul unui randament de 6,6%, similiar celui de anul trecut.
Foraj Sonde Craiova este controlată de fraţii Cristescu din Timişoara, care deţin cumulat 94,5% din companie. Acţionarul majoritar, omul de afaceri Marius Cristescu, va încasa 6,3 milioane de lei, iar fratele acestuia, Emil Cristescu, care deţine 24,5% din companie, va primi 2,21 milioane lei, restul acţionarilor urmând să împartă cei aproximativ 400.000 de lei rămaşi.
Conform rezultatelor semestriale, Foraj Sonde Craiova a înregistrat o cifră de afaceri cu 21% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatele financiare pe întreg anul 2015 nu au fost încă date publicităţii.
Capitalizarea bursieră a Foraj Sonde Craiova este în prezent de 134 de milioane de lei (30,4 milioane de euro), acţiunile companiei înregistrând o scădere de 4,55% în ultimele şase luni. Conform ultimelor date de pe Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile fraţilor Cristescu valorează aproximativ 28,5 milioane de euro.
ZF.ro