###author###

China a inaugurat la mijlocul lunii februarie, cu foarte puțin protocol, un oleoduct prin Myanmar, o întreprindere cărora i s-au alocat resurse tehnologice și politice semnificative. Lungă de 2,400 de kilometri, conducta trece prin unele dintre zonele cele mai aspre de pe planetă, marcate de dealuri greu de traversat și junglă deasă. În plus, tronsoanele conductei parcurg două state din Myanmar care păstrează armate semi-autonome și care abia recent au găsit teren de conciliere, Rakhine și Shan.

Noua rută are însă un avantaj de neprețuit în ochii liderilor chinezi: ea ocolește Strâmtoarea Malacca, o cale de transport prin care traversează peste 40% din petrolul tranzacționat la nivel mondial. Apele strâmtorii sunt controlate pe alocuri de grupări infracționale armate. Prin intemediul conductei, petrolul ajunge în portul din insula Maday, apoi curge prin Myanmar către Kunming, capitala provinciei chinezești Yunnan.

Conducta scurtează cu 1.126 de kilometri distanța pe care petrolul o călătorea pe mare pentru a ajunge în China. De asemenea, reduce cu 30% timpul de livrare. Spre exemplu, pentru a ajunge din Arabia Saudită în Shanghai, pe mare, petrolului îi ia două săptămâni suplimentare, din moment ce nu exista cale de acces pe uscat.

Evitarea strâmtorii Malacca diminuează și vulnerabilitatea atacurilor asupra importurilor chinezești de petrol. Oleoductul este dublat ca misiune de către un gazoduct care funcționează din Octombrie, construit și operat de patru acționari: China, Myanmar, Coreea de Sud și India. Conducta de gaze, paralelă cu oleoductul, a transportat deja mai bine de patru miliarde de metri cubi de gaze extrase din Myanmar și Qatar, deși are o capacitate nominală de transport de 12 miliarde de metri cubi pe an.

Oleoductul aduce energie pentru China, dar resentimente pentru birmanezi

Investiția în oleoduct, 2,5 miliarde de dolari, a fost acoperită în întregime de către gigantul petrolier China National Petroleum Company (CNPC), care controlează conducta în proporție de 50,9%. Dar proiectul nu este acceptat de către toate părțile implicate. Localnicii au fost ofensați de ceea ce ei văd ca despăgubiri inadecvate acordate pentru exproprierea agricultorilor afectați de construirea conductei. Ei sunt, de asemenea, ofensați de faptul că nu prea există beneficii directe pentru ei. Alții deplâng efortul limitat pentru a proteja mediul în timpul construcției conductei.

Toate aceste resentimente au fost trecute în plan secund după ce autorităților birmaneze le-au fost promise 54 miliarde de dolari în 30 de ani de operare a conductei pe teritoriul țării lor. Până și facțiunile armate contra-guvernamentale au fost convinse cu 25 milioane de dolari în proiecte de dezvoltare socială și școlarizare. Aproximativ 10% din gazul transportat ar urma să rămână în Myanmar, dar petrolul va fi destinat exclusiv Chinei din moment ce o rafinărie va fi construită peste câteva luni în Kunming, la capătul liniei, cu o capacitate de procesare de 10 milioane tone de petrol brut.

Ruta de uscat caută să diminueze riscul unei crize geopolitice pe mare

În 2014, importurile de țiței ale Chinei s-au mărit cu 10%, atingând un maxim istoric de 6,2 milioane de barili pe zi. 80% din toate hidrocarburile importate de China trece prin strâmtoarea Malacca, o cale maritimă îngustă situată între Indonezia și Malayesia, iar China este vulnerabilă în ceea ce privește posibile blocaje ale importurilor sale de către flota a 6-a americană, în cazul unei crize chino-americane. Noua conductă prin Myanmar diminuează această vulnerabilitate.

Acordul de construcție a conductei situate între coasta de vest a Myanmar și sud-vestul Chinei fost semnat în 2009 între CNPC și Myanmar Oil & Gas Enterprise, compania care deține 49,1% din acțiuni. Conducta traversează 771 de kilometri de teritoriu birmanez și se întinde pe 1.631 de kilometri în China. Este destinată transportului de țiței provenit din Orientul Mijlociu și Africa, și poate pompa către China aproximativ 440.000 barili de țiței pe zi, 0,5% din consumul mondial. Până la momentul inaugurării rafinăriei, țițeiul va fi depozitat în mai multe facilități de înmagazinare din provincial chineză Guanxi. De asemenea, China deține aproape o duzină de depozite de stocare și în Myanmar la care poate apela.

În momentul încheierii acordului pentru oleoduct, Myanmar era condusă de o dictatură militară, era supusă sancțiunilor economice din partea Occidentului și avea, din nevoie, o profundă relație de vasalitate vis-à-vis China. Experții în studii asiatice notează că situația s-a schimbat radical.

Tranziția către un regim politic mai incluziv a făcut posibilă și erijarea publică a unor atitudini anti-China în rândul societății birmaneze. Din 2012, China și-a exprimat îngrijorarea pentru activele sale aflate pe teritoriul acestui stat. Unele dintre îngrijorări s-au adeverit, având loc ciocniri între forțe de ordine, muncitori chinezi și birmanezi în șantiere dedicate acestui oleoduct, ciocniri soldate cu incendii și arestări doar în rândul muncitorilor birmanezi.

În 2011, un alt proiect energetic major între China și Myanmar a întâmpinat rezistență, din moment ce presupunea relocarea a 45.000 de oameni, și a fost amânat. Proiectul presupunea construirea unui masiv baraj, care ar fi trebuit să producă 100 miliarde kilowați oră (kwh) de energie electrică în fiecare an, destinat exclusiv pentru consumul Chinei. Totuși, conductele de gaz și de țiței construite în Myanmar vor fi dublate de o rută feroviară de 20 miliarde de dolari, destinate transportului de mărfuri și muncitori între China și Myanmar.

În 2015, importurile de țiței ale Chine ar putea crește la 325 milioane de tone

Agenția Internațională pentru Energie estimează că, în 2025, dacă China își menține ritmul actual de creștere economică, va depinde în proporție de 82% de importuri pentru consumul său de petrol. Potrivit estimărilor CNPC, în 2015 importurile nete de țiței vor urca la 325 milioane de tone, o creștere an-la-an de 5,4%, iar importurile vor reprezenta în consum peste 60%. Construcția oleoductului nu putea fi amânată. Începută în 2010, prima parte a fost inaugurată în 2014, după emoțiile din 2013 când, după alegeri, viitorul conductei a fost pus sub semnul întrebării de către noul regim, care a înlocuit junta militară.

Pentru managementul percepțiilor potrivit cărora China doar explotează teritoriul și forța de muncă birmaneză, compania petrolieră de stat CNPC a trebui să investească puternic în responsabilitate socială în Myanmar: cu implicarea guvernului birmanez, compania chineză a construit 43 de școli, 2 grădinițe, 3 spitale, 21 de policlinici, un lac de acumulare și un sistem de distribuție a energiei, investiții care s-au ridicat la 25 milioane de dolari.

Oleoductul dintre Myanmar și China este prima cale de acces deschisă pe uscat între China și livrările de țiței din Orientul Mijlociu. Marfa energetică va servi la acoperirea necesarului de consum al două centre de dezoltare economică sinică, Kunming și Chongqing, noduri industriale importante pentru execuția strategiei New Silk Road.

Strategii zonali opinează că orașul Kunming este unul dintre punctul inițiatoare pentru Drumul Maritim al Mătăsii deoarece face legătura între Myanmar, Vietnam și Laos, ultimul stat fiind o poartă de acces către porturile din Thailanda, Malayesia și Singapore. De cealaltă parte, Chongqing este esențial pentru transportul feroviar, fiind inclus pe o hartă eurasiatică a acestui tip de transport, care merge de la Pacific spre Duisburg (Germania).

Proiectul oleoductului va oferi mai multă securitate aprovizionărilor cu combustibili primari; este știut că o conductă este mai ușor de protejat, mai ușor de reparat și cu standarde de siguranță fizică mai ușor de îndeplinit decât transportul maritim, mai ales într-o regiune unde riscurile de asperități extinse cu vecinii din Marea Chinei de Sud sau cu SUA sunt de luat în considerare.