Bogdan Tudorache
Ultima variantă a PNRR publicată de Guvernul României și transmisă Comisiei Europene reprezintă un pas înainte față de versiunile precedente, cu îmbunătățiri, dar lasă și semne noi de întrebare, susțin membrii Concordia, care acuză, printre altele, lipsa unui dialog privind criteriile de alocare PNRR din energie. Oficialii federației ”cred că este extrem de necesară implicarea tuturor actorilor relevanți pentru finalizarea programului de reforme și intervenții inclus în PNRR”, se arată într-un comunicat.
”Este îmbucurător să vedem că în sfârșit PNRR tratează anumite aspecte ale dialogului social și România își asumă pași îndrăzneți pentru întărirea legitimității partenerilor sociali. Ne asumăm să tratăm cu seriozitate acest demers important pentru transformările economice și sociale pe care le anticipăm în acest deceniu”, a declarat Radu Burnete, directorul executiv Concordia.
Unele dintre reforme sunt necesare și se pot realiza într-un ritm mai accelerat. ”Subliniem însă lipsa unui dialog privind criteriile de alocare a fondurilor disponibile pentru atingerea obiectivelor asumate de România pe anumite capitole importante, așa cum este energia. Stabilirea unui portofoliu de proiecte trebuie să se bazeze pe criterii transparente, obiective și competitive, care să rezulte în selecția unor investiții coerente.
“Este surprinzător să observăm că sectoare importante de activitate nu au fost consultate și nu a existat un proces transparent de propunere și selecție pentru proiectele de investiții incluse. Există o expertiză bogată și proiecte mature cărora nu li s-a dat șansa să participe la PNRR, deși ar fi ajutat la atingerea angajamentelor care ne privesc pe toți”, a adăugat Radu Burnete.
Confederația susține că promovarea producției de energie regenerabilă este importantă în contextul țintelor naționale asumate, inclusiv prin dezvoltarea unui cadru legislativ care să favorizeze tehnologiile curate, hidrogenul și soluțiile de stocare.
”Ne bucurăm că se regăsesc în PNRR măsuri precum sprijinirea actorilor din piața de producere a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice, dar și încurajarea circularității în lanțul de producție.
În același timp, considerăm că este necesară sprijinirea proiectelor din zona de energie pe criterii competitive și transparente pentru ca orice operator economic să aibă acces la sursele de finanțare prevăzute în PNRR în mod nediscriminatoriu, pentru a atinge obiectivele de siguranță și securitate energetică. Remarcăm lipsa foilor de parcurs pentru strategia de stocare a energiei în baterii; întăriri de rețele electrice de transport și distribuție a energiei electrice în vederea creșterii capacității de preluare a energiei produsă din surse regenerabile; reforma pieței PPA (Power Purchase Agreements – contracte bilaterale directe) și CfD (contracte pentru diferență) și digitalizarea rețelelor de energie și dezvoltarea rețelelor inteligente”, se mai arată în comunicat.
Totodată, transportul reprezintă unul dintre sectoarele economiei care generează un nivel ridicat de gaze cu efect de seră și necesită măsuri rapide și eficiente pentru decarbonizare.
”În acest sens, considerăm că proiectarea segmentelor de autostradă prinse în PNRR cu stații de încărcare electrică (minim 4 puncte de încărcare), care să deservească ambele sensuri, amplasate la distanțe de aproximativ 20 km una față de cealaltă, va încuraja tranziția către un transport curat, fără emisii de carbon, prin asigurarea infrastructurii necesară reîncărcării autovehiculelor. Cu toate acestea, se remarcă lipsa infrastructurii pentru alți combustibili alternativi (gaz natural/hidrogen) ce ar putea fi utilizați în tranziția către un transport curat, în special de către vehiculele pentru transport mediu și greu.
”Dorim să atragem atenția asupra faptului că aplicarea unui nou sistem de taxare pe baza distanței, în special pentru traficul greu, conform principiului ‘poluatorul plătește’ trebuie să aibă în vedere includerea stimulentelor pentru toate vehiculele cu emisii scăzute, nu doar pentru cele electrice sau hibrid, pentru că electromobilitatea nu este, în prezent, o soluție viabilă pentru transportul mediu și greu care pare să fie vizat în mod special de această taxă”, au mai spus oficialii Concordia.