Evenimentul, organizat de Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER, ce va avea loc in Bucuresti pe 10 noiembrie, la Hotel JW Marriott, are rolul de a dezvolta dezbaterile profesionale din domeniul energetic, cu impact în întreaga economie.
Reglementările la nivel național, european, dar şi mondial, precum şi noile obiective privind decarbonizarea economiilor lumii ce se preconizează a fi adoptate odată cu reuniunea de la Paris – COP21, au un impact major asupra costurilor de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice. De asemenea, unul dintre cei cinci piloni ai Uniunii Energetice este “Piața europeană a energiei pe deplin integrată“, o adevarată coloană vertebrală a Uniunii Energetice, fără de care obiectivele din celelate dimensiuni nu sunt realizabile. O piață de energie integrată este necesară pentru a crea mai multă competiție, care să permită o utilizare mai eficientă a resurselor la nivel european și să ofere prețuri suportabile consumatorilor finali.
De aceea, temele propuse de AFEER la această dezbatere , cu invitați de elită și specialiști din sectorul energetic, se axează pe două provocări: “Stadiul alinierii la legislația pieței unice europene: realități și perspective” – primul panel şi “Rolul furnizorilor și provocările în piața de energie” – al doilea panel.
Panel I “Stadiul alinierii la legislatia pietei unice europene: realităti si perspective”
Moderator: Dl Ion Lungu, Președinte AFEER
Invitați:
Dl Iulian Iancu,Președinte Comisia pentru Industrii și Servicii Camera Deputaților, Parlamentul României
Dl Andrei Dominic Gerea, Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri
Dl Niculae Havrilet, Președinte Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei
Dl Ludek Horn, European Federation of Energy Traders, EFET; Head of Front Office, CEZ as
Dl Victor Ionescu, Director General OPCOM
Dl Gheorghe Visan, Director Transelectrica
Dl Valeriu Binig, Partener, Ernst&Young
Panel II “Rolul furnizorilor si provocările în piata de energie”
Invitați:
Dna Corina Popescu, Membru Comitet Director AFEER
Dna Anna Maria Meurer, Power Portfolio Manager SEE , Statkraft
Dna Andreja Zupan, Head of ST Trading, GEN I
Dna Cristina Micu, Membru Comitet Director AFEER
Dl Septimiu Rusu, Sibex-Sibiu Stock Exchange Sa, Development Director SIBEX
Dl Hugo Birkelund, Head of Development MKonline
Mai multe detalii: http://conferinta.afeer.ro/