Patronatul Serviciilor Private din România organizează cea de-a doua ediție a conferinței „Competitivitate, inteligență și valoare adăugată prin servicii private – SERVICII ENERGETICE – BIOMASA, resursă și bogăție a României”. Evenimentul va avea loc pe 18 februarie 2016, în Sala Regina Maria II a Hotelului Hilton, începând cu ora 9.00, și se va desfășura în limba română.
Conferința își propune, pe de o parte, să aducă în prim plan preocupările autorităților în ceea ce privește promovarea și aplicarea politicilor publice capabile să ducă la valorificarea BIOMASEI, în conformitate cu strategia de creștere a competitivității, Planului Național pentru utilizarea biomasei și PNADR 2010 și, pe de altă parte, să asigure cadrul formal pentru dezbaterea unor teme de actualitate pentru sectorul energetic. La conferință au fost invitate mai multe personalități, cum ar fi miniștrii Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Energiei, Mediului, Apelor și Pădurilor, Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Fondurilor Europene, președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, precum și reprezentanți ai unor companii private românești cu rezultate notabile în acest domeniu.
Temele propuse pentru dezbatere sunt:
- programul de valorificare a terenurilor degradate sau improprii culturilor agricole și utilizarea acestor terenuri pentru înființarea de culturi energetice
- adoptarea unei Strategii Energetice care să stabilească obiectivele legate de valorificarea biomasei
- valorificarea fondurilor UE – Buget 2014-2020, referitor la Axa prioritară 6, Obiectivul specific 6.1 (creșterea producției de energie din resurse regenerabile, mai puțin exploatațiile (biomasă, biogaz și geotermal)
- coordonarea eforturilor investiționale în domenii transversale: agricultură / mediu / energie / dezvoltare regională / locuri de muncă.
- aprobarea unor norme care să stimuleze/susțină investițiile în sistemele ce asigură utilizarea biomasei pentru producerea de energie termică
- Legea culturilor energetice și a biomasei
Taxa de participare:
- 100 lei/persoană, pentru companiile membre ale Patronatului Serviciilor Private din România (aderarea la Patronat se poate face online prin accesarea formularului de la adresa http://www.patronatsp.ro/adera/);
- 200 lei/persoană, pentru ceilalți participanți.
Taxa include participarea la sesiunile conferinței, pauzele de cafea și masa de prânz, precum și documentele ce vor fi oferite în cadrul evenimentului. Programul complet al conferinței poate fi consultat pe pagina evenimentului: http://www.patronatsp.ro/conferinta-biomasa-resursa-si-bogatie-a-romaniei/