Consiliul Concurenței a demarat licitația pentru extinderea la nivel național a platformei online Monitorul prețurilor, cu ajutorul căreia consumatorii pot compara în prezent doar 3.000 de produse alimentare. Noul sistem va monitoriza prețurile produselor alimentare (mai puțin băuturile alcoolice spirtoase) și ale carburanților auto. Se estimează că vor putea fi comparate un milion de produse din 10.000 de magazine și stații, conform Hotnews.ro.
„Proiectul Monitorul Prețurilor produselor alimentare și al carburanților auto, finanțat integral de la bugetul de stat, are ca obiectiv principal crearea unei platforme on-line care să permită informarea consumatorilor cu privire la prețurile practicate de către principalii comercianţi cu amănuntul de produse alimentare, respectiv de principalele rețele de distribuție a carburanților auto”, se arată în caietul de sarcini al licitației lansate luna trecută în Sistemul electronic de achiziții publice (SICAP).
Valoarea totala estimată a proiectului este de circa 1,73 milioane lei (fără TVA). Durata contractului este de șapte luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare din partea companiilor interesate de această licitație deschisă este 1 octombrie 2018.
Aplicația pilot, lansată de Consiliul Concurenței la sfârșitul anului 2016, monitorizează prețurile principalelor rețele de retail din România pentru 64 de tipuri de produse alimentare.