Acasă » Interes general » Consiliul Concurenței investighează firmele de stat din energie

Consiliul Concurenței investighează firmele de stat din energie

energynomics

Consiliul Concurenţei lucrează la o serie de investigaţii cu privire la unele lucrări sau achiziții pentru firmele de stat, în special din zona de gaze și electricitate, a declarat marţi preşedintele Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu.

Președintele Concurenței a afirmat că în urma investigației făcute pe piața energiei electrice unde, la începutul acestui an s-au înregistrat fluctuaţii semnificative de preţuri, nu au fost constatate nereguli pe partea concurenţială, însă el a adăugat: ”Cadrul legal trebuie îmbunătăţit pentru a nu mai permite astfel de situaţii”.

”Nu avem până acum indicii de încălcare a legii care să ducă la o investigaţie pe zona de concurenţă. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a retras licenţele de funcţionare pentru câţiva traderi, ceea ce ne arată că au găsit câteva nereguli pe care le-au sancţionat, dar noi nu avem până acum semne că ar fi vorba de înţelegeri ilegale între firmele participante”, a explicat Chirițoiu.

”Sprijinim ANRE în analiza lor, dar momentan ne concentrăm pe îmbunătăţirea cadrului legal, astfel încât genul acesta de fluctuaţii foarte mari, chiar dacă sunt de scurtă durată, să nu se mai repete”, a mai declarat Chirițoiu.

Un comentariu la „Consiliul Concurenței investighează firmele de stat din energie”

  1. Cred că ar trebui stabilită o cota maximă obligatorie care să fi contractată de traderi de pe PZU şi mai multe contracte bilaterale pe termen lung, ferme. În acest fel se vor reduce influențele generate de fluctuațiile prețurilor „speculative”. Ce ziceți este posibil?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *