Acasă » Interes general » Consiliul Europei adoptă directivele pentru modernizarea Tratatului privind Carta Energiei

Consiliul Europei adoptă directivele pentru modernizarea Tratatului privind Carta Energiei

16 iulie 2019
Interes general
energynomics

Consiliul european a acordat luni Comisiei Europene un mandat pentru începerea negocierilor referitoare la modernizarea Tratatului privind Carta Energiei (TCE). Acesta a adoptat totodată directivele de negociere corespunzătoare.

Scopul negocierilor constă în modernizarea dispozițiilor TCE astfel încât să se țină seama de obiectivele de dezvoltare durabilă și în domeniul climei, precum și de standardele moderne de protecție a investițiilor și de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat. TCE modernizat ar trebui să urmărească obiectivul de a facilita investițiile în sectorul energetic în mod durabil, de a oferi securitate juridică și de a asigura un nivel ridicat de protecție a investițiilor.

Printre elementele principale ale directivelor de negociere ale UE se numără accentul pus pe asigurarea faptului că obiectivele din domeniul schimbărilor climatice și al tranziției către o energie curată sunt reflectate în TCE modernizat. Aceasta presupune și clarificarea faptului că UE poate solicita participanților pe piață care provin din țările terțe să respecte legislația aplicabilă a UE și a statelor membre, inclusiv legislația referitoare la politica de mediu și din domeniul siguranței.

UE va urmări să alinieze dispozițiile privind protecția investițiilor cu standardele moderne ale acordurilor încheiate recent de către UE și statele sale membre. De asemenea, UE va căuta să se asigure că TCE modernizat continuă să vizeze un nivel ridicat de protecție a investițiilor. TCE modernizat ar trebui să reafirme în mod explicit așa-numitul „drept de a reglementa”, și anume dreptul părților contractante de a lua măsuri pentru protecția sănătății, a siguranței și a mediului, precum și pentru atingerea altor obiective de politică publică. De asemenea, UE își propune să clarifice faptul că dispozițiile privind protecția investițiilor nu pot fi interpretate ca un angajament al părților contractante de a nu-și modifica legislația. Dispozițiile privind soluționarea litigiilor dintre investitori și stat ar trebui să reflecte abordarea UE din acordurile sale de protecție a investițiilor, precum și poziția adoptată de UE în cadrul reformelor multilaterale în curs.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *