Acasă » Termo » Consiliul Primăriei București a votat ieri înfiinţarea celor două companii care preiau RADET

Consiliul Primăriei București a votat ieri înfiinţarea celor două companii care preiau RADET

energynomics

Consilierii generali ai Capitalei a votat ieri înfiinţarea celor două companii municipale care urmează să preia activitatea RADET, reintroduse în dezbatere după ce unul dintre consilieri a votat, anterior, aflându-se în conflict de interese.

Proiectele de hotărâre privind înfiinţarea Companiei Termoenergetica şi a Companiei Energetica Servicii, adoptate în şedinţa anterioară cu 37 de voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi şase abţineri, au fost reintroduse pe ordinea de zi după ce consilierul municipal PSD Orlando Culea a depus o reclamaţie la PMB şi la Prefectură, semnalând că un membru al CGMB a propus ca din Consiliul de Administraţie al Companiei Termoenergetica să facă parte şi fiica sa, conform Agerpres.

Proiectele prevăd, totdată, reorganizarea Companiei Municipale Energetica Bucureşti SA, prin divizare, finalizată prin dizolvare. În termen de trei zile de la data intrării în vigoare a hotărârii CGMB, se va convoca Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Energetica, iar aceasta va aproba declanşarea procedurii de divizare.

Partea divizată din Compania Energetica SA care corespunde serviciului public de alimentare cu energie termică va fi transferată către Compania Termoenergetica SA, care va primi activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciului public. Energetica Servicii SA va prelua activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciilor care nu sunt conexe serviciului de utilitate publică.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *