Consumul de energie electrică din România a crescut în primele două luni ale acestui an cu 5,8% față de perioada echivalentă din 2015, până la 9,35 terawatt-oră (TWh), a anunțat Institutul Național de Statistică (INS). În ianuarie, consumul total de electricitate din România a crescut cu 8,6% față de perioada echivalentă din 2015, până la 4,8 TWh.
„Consumul final de energie electrică în această perioadă (ianuarie – februarie, n.r.) a fost de 9349,6 milioane KWh, cu 5,8% mai mare față de perioada corespunzătoare a anului 2015; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 6,6%, iar consumul populației a crescut cu 1,0%”, preciează comunicatul INS.
Consumul din partea utilizatorilor noncasnici a ajuns la 7,1 TWh, (+7,6%), în timp ce gospodăriile au consumat 2,16 TWh, iar consumul pentru iluminat public a ajuns la 0,11 TWh.
Exporturile de electricitate ale României au scăzut în primele două luni cu 9,3% față de aceeași perioadă din 2015, până la 1,55 TWh, iar producția s-a cifrat la 11,6 TWh. În ordinea importanței ponderii în structura de producție, termocentralele au contribuit cu 5,2 TWh, hidrocentralele cu 2,7 TWh, CNE Cernavodă cu 2 TWh și centralele eoliene cu 1,5 TWh.