Carmencita Constantin
Involuţia PIB la nivel naţional este o evidenţă statistică pe care nu am văzut-o atacată în ultima perioadă ca ţintă serioasă, în vreun program de guvernare. Au fost declarații, dar fără acţiuni coerente, fără planuri de acţiune, alocări de bugete şi/sau asigurarea surselor de finanţare, fără definirea în clar a responsabililor, fără termene ferme de finalizare și daune pentru nerealizare, fără monitorizare și raportare de parcurs și la finalul fiecărei acţiuni, fără rezultate palpabile.
Am parcurs un draft al strategiei de reindustrializare a ţării aflată încă în lucru la Ministerul Economiei. Am privit cu atenţie prezentările consultanţilor Băncii Mondiale în exerciţiul lor actual pentru Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice – pentru care elaborează Strategia Naţională de decarbonizare în perspectiva 2030. Am urmărit documentele institutelor naţionale de statistică și de prognoză. Lângă aceste informaţii naţionale adaug informaţia europeană și globală și pot să afirm că România nu va înregistra prea curând o creştere economică reală. Sunt mult prea multe de reparat și apoi de pus la loc până când mecanismul dezvoltării economice va mai putea deveni unul funcţional.
Marea industrie este, începând cu anul 2013, subiect al costurilor suplimentare aferente emisiilor de CO2 (Directiva EU-ETS). Perspectivele anunţate de CE privind creşterea preţului certificatelor CO2 vor putea contribui la accelerarea procesului de relocare industrială și, în consecinţă, la reducerea suplimentară a consumului aferent de energie.
Încercând să formulez o perspectivă referitoare la evoluţia consumului de energie aş putea afirma – fără a mă teme că greşesc – că vom asista la un declin, cel puţin în perspectiva viitorilor ani. Lipsa unei viziuni de dezvoltare economică reală – suprapusă cu preocupările tot mai ample pentru dezvoltarea proiectelor de eficiență energetică determinate de necesitatea reducerii facturilor energetice – vor conduce, cu certitudine, pe termen scurt, la scăderea consumurilor energetice la nivel naţional.
Resursa umană este depreciată pretutindeni pe teritoriul ţării
Domeniile care – în perspectivă – ar putea aduce o creştere a cererii de energie sunt agricultura (prin demararea unui program coerent de dezvoltare a sistemelor de irigaţii), industria construcţiilor și cea a producerii materialelor aferente, revigorarea și refacerea infrastructurii pentru transportul pe calea ferată, industria extractivă, industria metalurgică, petrochimică. Pentru toate aceste ramuri industriale România deţine atât potenţialul natural (resursele) necesar, nedepinzând de import, cât și – încă – tradiţia și experienţa forţei de muncă.
Din păcate, resursa umană este depreciată pretutindeni pe teritoriul ţării. Pentru o relansare economică sunt necesare relansări de programe REALE de reformare/formare profesională în deplină concordanţă cu direcţiile de dezvoltare a ramurilor economice. În prezent acest lucru nu se mai poate face centralizat. Micii industriaşi îşi asigură și califică forţa de muncă pe plan local, la locul de muncă. Lipsa personalului calificat de bună calitate este astăzi una dintre cele mai mari probleme la nivel naţional, în toate domeniile de activitate.
Lipsă de viziune și preocupare
Declinul industrial a fost determinat, de-a lungul ultimelor două decenii, de lipsa de viziune şi de preocupare a celor implicaţi în conducerea ţării, dar și în conducerea unităţilor industriale respective.
Dacă am vrea să privim în urmă, ar fi desigur multe întrebări fără răspuns, dintre care cea care va apăsa multe generaţii este cea referitoare la declinul industrial, chiar falimentul total, până la lichidare, al unităţilor industriale privatizate de FPS.
Cred că cineva ar trebui să facă o cercetare și apoi un raport, pe ramuri industriale: ce unităţi existau în 1989, ce producţii anuale aveau, pe ce pieţe se desfăceau acele produse, câţi salariaţi aveau, ce consum energetic… urmărind firul roşu: dacă s-au privatizat, cu cine, prin câte mâini (ale cui mâini) au trecut, unde sunt astăzi, dacă mai există sau nu, câţi angajaţi mai au, cât a câştigat/pierdut statul român, dacă au fost respectate contractele de privatizare cu referire la volumul de investiţii și menţinerea forţei de muncă etc.
Privirea în urmă ne-ar ajuta să ne înţelegem istoria și poate ne-ar feri să mai repetăm aceleaşi greşeli. Ar fi un act firesc de bilanţ istoric şi economic. Personal nu ştiu ca Ministerul Economiei să deţină o astfel de analiză, deşi cred că acolo ar fi responsabilitatea pentru ea.
Rămâne ca generaţiile viitoare să judece felul în care dezvoltarea economică a României a fost susţinută sau stopată de proprii ei conducători.
Carmencita Constantin este directorul Diviziei Energie și Mediu din cadrul Institutului de Studii și Proiectări Energetice (ISPE).
