Consumul final de energie electrică a totalizat, în primele zece luni ale acestui an, 43,203 miliarde kWh, fiind cu 6,4% mai mic față de perioada corespunzătoare a anului 2021, informează Institutul Național de Statistică (INS), într-un comunicat citat de Agerpres.
Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 0,7%, iar consumul populației a scăzut cu 8,8%. Consumul propriu tehnologic în rețele şi stații a fost de 4,159 miliarde kWh, în scădere cu 251,6 milioane kWh.
Exportul de energie electrică a fost de 5,688 miliarde kWh, în creştere cu 691,8 milioane kWh.
În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2022, resursele de energie primară au scăzut cu 0,8%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 4,5% față de aceeaşi perioadă din 2021.
Principalele resurse de energie primară au totalizat 27,607 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 218.100 tep față de aceeaşi perioadă a anului precedent.